…and the road becomes my bride…

Fotografii din tabara (pana in ziua a cincea, cand am plecat; sunt de la mine, de la Ana si de la Marius). Nu stiu cat timp voi avea azi, plecarea in delta e maine dimineata – si se pare ca toata lumea simte ca sunt in Focsani, telefonul suna in disperare.

Merg pe principiul `ce se intampla in Vegas ramane in Vegas`, si o sa renunt la anumite detalii. De-aia nici nu am poze facute seara/noaptea. Nu trebuie sa le vada nepotii.

Oricum, ceva-ceva am gasit, totusi – din prima zi…

Am ajuns vineri, ne-am cazat la una din sutele de “vile” din sat, am luat primul contact cu preturile nesimtite, ceva baie, ceva ocheade trase gagicilor, nimic iesit din comun. Seara s-a iesit in familie, care cu ce-a avut; dupa care, pe la vreo 23, lucrurile au deviat. Pe scurt, ramanand singuri, am izbandit cateva sticle de ceva tarie cu gheata (parea a fi whiskey); apoi unul dintre noi a castigat un pariu, cum ca va dansa cu o chestie mai mult lata decat inalta, castigand cu brio; apoi a trebuit sa-l sustin (fiziceste) vreun km, din motive de gravitatie – aceeasi gravitatie care a facut ca el sa-mi scape o sticla (goala, slava Domnului! ca ar fi fost si pacat!) in nas, de la doi metri (de pe o boxa – barmanul nu a parut foarte socat de vederea cuiva care ii cere servetele, plin de sange, folosind un ton politicos). Tot gravitatia ne-a ajutat sa sarim in trambuline, la 3 dimineata (nu, am renuntat pe moment la rotiri in aer, sa zicem ca nu eram chiar capabil de-asa ceva atunci – nici eu, nici ceilalti, atarnand la o medie de 0.1 tone); tot ea ne-a tras in jos langa un lautar cu vioara, cantand cu el la liber ‘Bucovina’.

Am dormit in masina, din motivul lipsei unei saltele pneumatice (cine este “pneumatica” si de ce?); soarele m-a trezit destul de devreme, dar asta nu ma mai deranjeaza de la o vreme. Era cazul sa mergem la plaja – ceva-ceva imi spunea ca asta e motivul principal pentru am venit la mare.

Ideea de a merge pe banana (ce cul e banana, frate!) mahmur, nemancat si nebaut a fost la randul ei cul! Dupa a doua tranta (da, ba, n-am mai fost de mult la mare; nu-mi place, de altfel, decat daca e sa fie in gasca) am invatat ca nu e bine sa incerci sa ridici un individ de peste o suta de chile SINGUR, inapoi – ca se va rasturna iar; apoi, la ultima, ca daca ti se spune sa inoti inspre tarm, pai asculta-i DRACULUI pe aia de-ti zic asta – nu e la misto! Eu, unul, n-am ascultat, si am decis sa raman agatat de franghiile de sustinere; le-am si explicat alora din vasul de tractare ca, deodata ce platisem un tur full, mi se pare corect sa ajung la tarm cu chestia plutitoare; din pacate, aia aveau mai multe argumente… si-am luat-o, usurel-usurel, inot, catre ceea ce mi se parea mie a fi locul unde trebuie sa depun vesta. Gresisem cu vreo 3-400 metri doar… tipa tantea aia dupa mine cu portavocea, sa nu fug cu echipamentul. Unde naiba sa fug mai duamna? Ca abia mai misc! Nu e de-ajuns ca am baut apa sarata mai multa decat bere?

Pe seara am dat o fuga pe la Vama Veche, unde am colectionat cateva modele noi de Cocalarus Aureus.

Dupa aia, nu.

Rock and Rooool! [stiu aia care ma citesc ce-nseamna]

http://thepiratebay.org/torrent/4494410/Global_Metal_(2008)[dvdrip]

torrentu` e acolo. sau altele. nu are titrare. daca vrei titrare, trimite-o pe mama ta la mine, ca-i explic eu ce zice in film. probabil suntem de-o varsta.

later edit.
pana si asta o da in de-alde politice. ce plm, pupa’n cur evreii? da, bine, au mierlit-o 3M evrei in Holocaust. si cum numim 1oM rusi, de prin ucraina & shit mierliti fara de stire? a, erau de catre rusi, nu de catre nemti.

si mai later edit

rock la arabi. asta e mama lui. bun, au cantat unii pe-acolo [slayer] cand Iranul era inca american. si? spiritul ramane. doar ca nu se prea pupa cu cultura si zona. cine naiba a platit documentarul tipilor astora? merge de-o teza de doctorat, oricum. brava lor.

cel mai later edit

unde o OST-ul? il vreau! nu ca nu l-as putea pune cap la cap, da’ selectia e ma-sa!

rock’n'roooooooooooooool!

“Avem in mana `particula lui Dumnezeu`!”

fratele meu ninja, astia-s cam bat pula de ai de stiu si al’ceva decat zoologia de-a patra. plm, era vorba de cateva grame de antimaterie!

[revin acu` comentand. da' deja am senzatia ca ma uit la un soi de 'The Core' reloaded dpdv tehnic. stai asa]

30 sec. unde-i berea mea? revin!

alte 30 sec. am revenit, era in congelator! dic ala

Illuminati? slbz, ma uit la OTV daca o mai tin asa!

120 sec.  Gata. am vazut filmul. Shift+delete. Praf! Ma bag la Global Metal

Fotografii din tabara (deocamdata doar ale mele, curand si de la ceilalti trei)

Ziua 1
————————-
Nu zi. Noapte. Adanc in noapte.
E joi, mai degraba ziua -1; jucam rummy, dar prafii sunt doritori de somn, dincolo de sugestia mea cum c’ar trebui sa plecam de la masa de joc (si bere) abia in preajma orei 2.30.
Azi dimineata m-am decis, abia, sa plec la Frontiere; alternativa era un weekend la Blasova , la pescuit (dozator+doua butoaie de bere incluse); insa ma plictisisem de evenimente de-astea sportive, voiam sa ies din obisnuinta generatoare de lene. Cu toate ca aveam perspectiva a 12 ore de mers cu trenul – planul initial – Frontierele aveau sa-mi aduca vechi prieteni si noi prieteni, oameni sa-i vad doar odata pe an. Mai apoi, Ovidiu Petcu imi spune ca pot merge cu el (si alti cativa prieteni) cu masina, caz in care macar pot sa evit partial plictiseala trenului; asta insa implica sa plec la 3.10 dimineata, ori statul la Club Life nu e de ajuns sa omor orele de pauza.
Ma culc, stiind ca o sa ma trezesc buimac si doritor de-a-mi baga ceva in ea de plecare; de asemenea stiu ca orele astea de somn, cumulate cu cele din tren, vor fi de ajuns pentru a ma odihni.
Ca teleghidat, imi adun bagajul si plec inspre gara. Imi dau seama c’ar trebui sa merg mai des cu trenul – vagoanele cu care eram obisnuit se schimbasera (4? 5 ani?) si astea noi nu erau deloc confortabile pentru un navetist obisnuit. Oricum, nu e foarte mare deranjul, dorm cat de cat pana la Bucuresti.
Servesc o cafea si-o prima bere, asteptandu-i pe Ovidiu si Claudia Petcu, precum si pe Mihai si Elena, alti frontieristi; il mai vazusem pe Mihai la Atlantykron.
Pornim inspre Deva, prin Pitesti si Ramnicu Valcea; drum plictistor, intrerupt doar de scurte pauze la benzinarii.

Sibiu. Cred c’am mai fost pe-aici, ca si prin Deva – acum 15 ani; nu mai am amintiri de-atunci. Savurez la maxim vizita de doua ore, orasul vechi fiind o baie de istorie. Terase intinse peste tot (preturi de discoteca de lux), restaurante micute, pana si sectia de politie – totul e integrat in atmosfera de vechi. Nu rezist si rad o portie de ciocolata topita, extraordinara, la o ciocolaterie (nu ma indoiesc ca antrenorul meu ma va felicita pentru asta) si un gulas zdravan, la o vinarie plasata intr-un beci vechi.
Deva. Oprire pentru aprovizionare la Real, prin ploaia zdravana care ne face sa ne gandim daca nu cumva ar fi mai prudent sa intarziem ajunsul la destinatie. Ovidiu petrece 20 de minute in fata raionului de maturi, alegand materiale pentru proiectul lui.
Zona e extraordinara; ma gandesc ca la anul sa fac o tura cu bicicleta pe-aici, coborand dinspre Vatra Dornei, prin Maramures.
Obarsa. Au ajuns deja aici Ancuta, Marius Olar (cel ce organizeaza toata treaba) si altii cativa – sa-i numesc, ca de toti suntem nici  15 – Ana, Aniela, Hani (cred ca Hannah), Sorin si Zoltan.
Oboseala nu ne opreste sa punem de gratare, sa dezvirginam un bax de bere, ceva palinca, ba parca am vazut si niste “tequila” (da daaaa…. cea mai tequila!) pe-aici.
Liniste. Apa sopteste lent, nu e neam de vietate aici. Taman bine de-a petrece cateva zile meditand. Da, aveam sa meditez la cele scrise pe eticheta de Timisoreana.
Tragem puternic sa ridicam cortul rusesc al lui Ovidiu, pret de doua ore – team-bulding absolut necesar, dat fiind faptul ca toti membrii taberei au fost nevoiti sa tina de cate un colt; apoi, constat ca ideea mea de a pune cortul meu in locatia unde oricum avea sa ramana nu era chiar buna – avea sa ma trezeasca soarele dimineata.
Bem, povestim, ba chiar intram cat de cat si in programul taberei – discutam liber, dar sustinut despre evolutie. Din cate imi aduc aminte, zic eu – cert e ca am zapacit vreo 8 sticle de bere.
Somn. Dammit, dorm aici mai bine ca oriunde. Nu de la bere; ma intreb ce-ar fi fost daca gasca era aici, dar mai mult ca sigur generatorul necesar alimentarii dozatorului de bere ar fi distrus ambianta…

Ziua 2
————————-
Soarele ma loveste cu un sut in oo la 9.28. De ce 9.28? Pai fix ora la care se ridica azi deasupra copacilor ce-mi umbreau cortul.
Lumea e mai clara ca ieri. Verde peste tot, aer curat, apa proaspata si buna direct din parau. Imi aduce aminte de vremea in care garla din spatele curtii bunicilor era potabila, de asemenea.
Imi cunosc mai bine colegii de tabara. Tequila de dimineata e un factor disturbator, intrucatva; insuficient insa, neoprindu-ne sa plecam intr-o expeditie pana la a vedea Calea Uriesilor si Copacul Imbratisarilor, elemente ale turismului local, probabil. Nu ajungem, 3 km fiind totusi deajuns la starea de oboseala existenta.
Luam apa rece de la izvor, iar  pe drum agatam si ceva lemne de foc; aduc in tabara, pe umar, un bustean destul de zdravan – imi lipseste efortul fizic, trebuie sa-mi gasesc cate ceva de facut pe-aici.
Seara pregatim un foc zdravan; din cate imi aduc aminte, avea sa ploua in noaptea asta. Cortul nu-mi e intr-o stare foarte buna, a tot fost folosit.
Taiatul lemnelor pare a fi un exercitiu fizic destul de bun; ne luam berea/vinul/tuica si ne tragem in fata focului. In noaptea asta povestim – propunerea mea era sa incepem o istorioara, s-o continuam rand pe rand. Dar povestea se termina inainte de a incepe bine si discutia se pierde in discutii diverse.
Ploua.

Ziua 3
—-———————
Ploaia a incetat abia pe la 5 dimineata. In cort am suficienta apa sa-mi potoleasca setea data de mahmureala.

Temperatura e scazuta, starea de inconfort in crestere. Aseara am uitat sa inchid la timp folia de protectie ce acopera gaura de aerisire din varful cortului, precum si fermoarele de la intrare. Am realizat abia dupa vreo ora ca e ceva in neregula.
Scot echipamentul ud (cam tot, noroc de sacul de dormit care a absorbuiit o buna parte din umezeala) la uscat. Vremea e inca noroasa, dar e suficient sa sa usuce. Doar sa nu mai ploua.
La masa, ma apuca o sesiune monstruoasa de bancuri. Ras general, determinat si de ceva alcoale.
Se decide sa mergem in excursie la Podul de la Grohot – parte cu masina, parte pe jos. Nu ramane nimeni in tabara, dar stim ca nu vor fi probleme. Lumea e altfel aici.
Suntem insotiti de alte doua perechi pe motociclete, prieteni de-ai lui Marius. Drumul prin padure e oarecum riscant, ploaia si frunzisul mort fac ca terenul sa fie instabil.
Urcam pana deasupra podului, admirand privelistea. E liniste.
Ne intoarcem. Gratare, bere, relaxare. Echipamentul mi-e uscat, soarele iesise intre timp.
Discutiile de seara se centreaza asupra colonizarii si a habitatelor spatiale.

Ziua 4
————————-
Ramanem doar cinci – eu, Marius, Ancuta si Ovidiu. Si Mura, cainele Ancutei.
Ziua trece lent, cu Ovidiu prezentandu-le catorva pusti din sat avionul pe care-l pregateste (va zbura, miscat de doua perechi de motoare electrice de cate 2.5 grame, dar care pot sustine un efort de 10 grame) si arcul cu repetitie (care foloseste nu doar un sistem de scripeti pentru schimbarea directiei corzii, dar si un sistem cu butoias pentru sagetile de rezerva, cu avans manual) si Marius aratandu-le cum sa faca avioane din hartie. Pustii sunt entuziasti; apreciaza si sulitele mele, aruncand la tinta – clar, arunca mult mai bine decat mine
Seara mergem in sat, sa incarcam bateria laptopului si sa bem ceva bere la birtul din sat.

daily.log.codrut.ziua(5);
————————-
Ciprian ma anunta ca se merge, totusi, la mare joi noaptea sau vineri dimineata. Asta ma face sa renunt la restul zilelor de petrecut in tabara, vreau sa vad anul asta marea. Ar urma ceva delta dupa aia, apoi Atlantykronul.
Ma asteapta 18 ore pe drum. Dammit!

Ziua incepe cu stangul. Mai precis, glezna de la piciorul stang, care sufera o entorsa medie alunecand pe frunzele ude. N-ar fi fost o mare problema, dar urcand inspre sat, fortez articulatia. Care se umfla nasol.

Autobuzul nu este la 14.30, ci la 18.10. Timp de bere berechet…de parca asta aveam nevoie. Ma plasez cu piciorul in odihna, citind. LA vreo ora, vin Ancuta si Marius, sa-mi tina de urat… alte beri.

Autobuzul incepe sa ambaleze, da’ doar n-o pleca fara mine, nu? Oricum (avem impresia cu totii) va pleca din fata birtului. Ei bine, nu. Pleaca la fix, fara mine. ramanem ca aia din bancurile proaste, uitandu-ne dupa el…

Recurg la serviciile unei bune prietene a lui Marius, sa ma transporte pana-n Deva. Simina este foarte amabila si ma ajuta (glezna mea arata cam ca o minge de rugby) pana la a urca in tren, cu toate ca era franta de oboseala. La multi ani inca o data, Simina! Si saru`mana de ajutor!

Pierd primul tren (via Suceava), dar lucurile sunt facute sa fie – in cel de-al doilea, catre Bucuresti, am parte de compania unei extraordinare Alina, care imparte cu mine ghinionul de a nu gasi cusete libere pentru rezervare la ghiseu (remedierea situatiei se face, evident, contra unei donatii peste banii statului catre nas, donatie care in fata unei perspective de 10 ore de somn pe hol as fi dublat-o, probabil). Gasim amandoi o cuseta, sporovaim cate alea si aflu ca imi poate fi de un inestimabil ajutor prin agentia ei de turism, in a gasi in viitoarele trasee pensiuni acceptabile. Saru`mana, Alina, pentru a fi o asa buna companioana. A, si piciorul e OK, s-a refacut in proportie de 90%

Schimb catre Focsani, cu un InterCity ceva mai lent ca un personal, dar mai inghesuit ca o cursa de navetisti.

Voi reveni cu poze, ceva retusuri la text, etc. Acu` o sa servesc o piscina, in Focsani e cald ca naiba. De-aia maine plec. La mare!

revenit de la frontiere, frant de oboseala. dupa oarece somn, o sa’ncerc sa pun texte si foto – daca reusesc sa fac camera sa se comporte ca usb storage si nu ca usb ptp (sau daca gasesc la iuteala un cititor pentru sdhc)

Intr-un final, dupa petrecerea de-aseara am decis sa merg la Deva. Delta … mai poate astepta.

Ma asteapta 12-13 ore de mers cu trenul, chestie care m-a impiedicat destul de mult sa decid in favoarea taberei; finalmente, cu niste bani in plus se poate obtine un loc la cuseta, acoperind destul de bine orele de plictiseala.

Asadar, Tabara Frontiere. Scot rucsacul, verific cortul, fac aprovizionarea; nu stiu ce-i pe-acolo, trebuie sa fiu pregatit cu toate. Macar nu mai car dupa mine camere, petice si pompe…

Din cele ce vor fi pe-acolo, extrag:

perioada: – 17 – 26 iulie 2009
locaţia: – sat Obârşa (20 km de Brad spre Arad), jud. Hunedoara

ateliere:
- arme medievale… SF – Ovidiu Petcu; [arcul cu scripeţi, cu repetiţie]
- origami (avioane de hârtie) – Marius Olar; [100 de modele care chiar zboară]
- drept spaţial – Claudia Petcu; [legile primului contact şi altele asemenea]
- volumul sunetului – Pavel Puşcaş (Univ. Cluj); ??? [cum se poate crea iluzia
spaţiului prin muzică]
- supravieţuire – Ovidiu Petcu;
- oraşul – Marius Olar; [evoluţie, de la Cavernă la Coloniile spaţiale]
- spaţii, universuri – [diverse chestii despre spaţiul cosmic]
- orice altă propunere (decentă, de obraz şi care nu îngraşă) este binevenită.
- vizionarea unor documentare despre oraşe, evoluţia omului, univers, efectele
sunetului (vibraţiilor) asupra materiei, arme, şi altele. diverse alte filme.
- excursie la „Podul Natural de la Grohot” (o fostă peşteră. acum are capetele
surpate.).

cost personal:
- transportul, masa (costul mesei de prânz poate fi în jur de, cred, 30 de lei de
pers/masa/zi. sper să rămână ca şi anul trecut, de 20/pers).

cazare:
- la cort

Ziua I  Ziua a II -a  Fotografii Codrut

Sf. Gheorghe. Ploua. Coafura rezista.

Dar chiar nu plecam? Stam si aici pana se opreste? Prognoza-prognoza, dar… deja ne batem joc.
Din pacate, cei de la westwind.ch apreciaza vremea destul de clar, si miscarea norilor ne dadea sperante. Intr-un fel, ca nu a existat acces la net sa confirmam asta .

Intr-un final, plecam. 9.30, mancam la Abel (clubul de-aseara) o omleta – pretul parea normal pentru Vrancea, doar ca era inclus si un fresh/cafea, la alegere – castigator, Covasna!

E de mers prin orasul asta, dar localnicii ne indruma amabili. Si-i dam, usurel-usurel, calarind marginea furtunii, coborand inspre Ozun si-apoi pana la Teliu, de unde urcam cam 10 km in continuu. Greu, deja se resimt anterioarele doua zile.

Urcusul e dificil. Oprim in varful Pasului Predelus, trecerea inspre Intorsura Buzaului(ei? am gasit pana la urma pe harta cum se numea!), la poze. Dupa care ne dam la vale, precum copii mici, bucurosi ca s-a terminat cu efortul.

Mancam pentru ultima data in Covasna, deja simtind putoarea Tinutului Cocalarilor acoperind aroma Tinutului Secuiesc. Preturile urca, nesimtirea se simte, manelele incep sa se-auda, venim inspre casa!

Valea Buzaului e superba. Mergem in viteza maxima inspre Siriu, depasind pe alocuri viteza regulamentara (62 in zone de 50).  Raul e malos in urma ploilor din ultima zi, dar lacul il limpezeste.

Ideea era sa oprim la Nehoiu – sau pe langa – sa ne odihnim a treia seara, apoi sa vizitam Vulcanii Noroiosi. Am oprit la Nehoiu. Mi-am dat seama ca o sa dorm la Focsani in momentul in care am platit un pret nesimtit la [ce dracu e aia, terasa? hotel?] chestia aia din mijlocul Nehoiului, pentru masa.

58 Km? si doar ora 17? Propun sa insistam. Spre Viperesti, de exemplu. Poate gasim ceva mai bun, afara de tiganeala si de mizeria locului unde eram.

Patarlagele. Am avut o fosta iubire, acu` vreo douaj’de ani pe-aici… evident, praful din mine ma facea sa mai uit dupa una asemanatoare. Noroc ca am trecut repede. Comuna [Oras?] foarte curat[a], ingrijit, incomparabil cu orasul  Nehoiu.

Baietii pedaleaza puternic. Au depasit mult ritmul pe care l-am propus, vor sa ajunga acasa. Pentru tocmai am decis [de comun acord] sa mergem direct la Buzau. Asta facem – depasim Cislau, si-apoi Viperesti, sperand totusi sa gasim o pensiune onorabila, ce ne-ar fi permis a doua zi sa facem Vulcanii Noroiosi [neinclus in planul initial, dar...orsicat!].  Insa nimic deschis. Mizerie, saracie, lene. Pentru ca asta ar fi singurul raspuns – lenea locuitorilor.  Nu pot intelege de ce aia din Covasna POT, si astia care au pamanturi mult mai fertile nu. Poate de asta vor HARCOV autonomie – sa nu mai fie siliti sa hraneasca judete de lenesi. Si-aici le dau dreptate. Muriti in bezna, ba nationalistilor [era unu` GK cu expresia asta, mi-a placut, bv coae] cu tampeniile voastre anti. idioti. Mars la munca!

Cam asta iti provoaca pedalatul in forta. Ai timp sa te gandesti la una,. la alta. Am vrut sa merg la Brasov, la Diana, ca poate ne vedem, ca poate ne iubim . Echipa inainte de toate, nu aveam timp pentru asta (citeste, ma , ce zice aia acolo, ca… uneori reuseste sa spuna ceva).

Dammit. Ganduri, pedalat, fortat puternic… mai sunt 38 Km pana la Buzau. Oprim pentru un ultim popas. Platesc doo beri, iau una. Sunt praf, oboseala se simte,

Dupa Viperesti … ei bine, a fost rau. Pante lungi, dure. Gabi urca pe langa bicicleta (citesi asta, nu? ti-am zis, ma, sa o iei mai usurel? tu nu…betmen, betmen!). Ajungem pe linie dreapta la 25 km de Buzau, si mentinem 30Km/h. Suntem aproape de limite, insa nu atat de aproape.

Am sunat la ultimul popas dupa extractie. Traian (same one) fuge inspre Buzau sa ne preia. Fortam pe final.

Buzau-Focsani, 60 min.  Ajungem la locul de plecare, obositi. Dar am reusit traseul.

Never give up, never surrender!

Date despre traseu: pornire la 9.25, 158.3 km parcursi, 7 ore si 35 minute pedalate, medie orara de 20.9 km/h

 Ziua I  Ziua a III -a  Fotografii Codrut

Da, stiu. Planul era sa mergem pana la insertia cu drumul inspre Intorsura Buzaului, sau Brasov.

Nu a fost sa fie. Mi-am dat seama ca e necesara o schimbare de plan cand la ora 03.30 a inceput sa ploua. Marunt, vreme foarte buna pentru octombrie. Pacat insa ca suntem in iulie.

10 si ceva. Ploua [tot scriu plua, cred ca din cauza ca vreau inca sa injur vremea, de parca ar conta; nici macar nu m-as racori, m-a racorit ploaia]. Nu sunt alternative, trebuie sa plecam. Imi spun ca nu ploua foarte tare, dar imi iau tricoul de deunazi, ca orium e ud. Fapt care ajuta psihologic, dat fiind faptul ca suntem uzi complet  la 10 minute dupa plecare .

Inainte de asta mancam Nu are ciorba de fasole de-aia in pita, e prea devreme; insa omletele au proportii gargantuelicesti.

Imi place Covasna. Imi plac oamenii de-aici. Mancare multa si ieftina, adaosuri mici, servire rapida si ireprosabila, nu merg niciunii pe premiza de-a tepui clientul, vor ca turistii sa se simta bine. N-am intalnit – aici povestesc din viitor – ungurii aia care nu vor sa te serveasca. Sau neamuri proaste. Am vazut doar campuri cultivate, nu am vazut parloage, nu am vazut oameni in mijlocul zile la bodegi. Poate oi fi avut noroc. Asta e un extras

Ziceam ca afara ploua, nu? Nu s-a schimbat nimic. Plua, da.

Don`soara de la receptie (aseara toate aveau niste fuste care le faceau curu` mare; mi-am dat seama cat de praf am fost judecand-o astfel – in blugi arata de top! dammit! poate ne mai intalnim, dragutza…) ne da bicicletele; facem o ultima revizie si plecam.

3 km juma pana la trecerea peste munte. Curbe stranse, frig, vant, umezeala. Izbandim! Nu e mult, dar adaptarea la vreme consuma 80% din energie.

Nu e nimic spectaculos in ce-a urmat. Am coborat, prin ploaie, uzi complet, pana la Bixad. Intram in prima crasma intalnita, ne schimbam [inutil, aveam sa aflam, dar hainele uscate fac minuni la psihic] si luam o oarecare pauza. Gabi aduce o sticla de ceva tarie, material bun la frigul din oase care se anunta. Parte din hainele ude sunt lasate la gunoi, sunt fara speranta de recuperare; si-apoi, greutatea lor – sunt pline de apa – in bagaj ar fi dubla. George renunta in sfarsit la camera defectuoasa de pe spate, mecanicul intra in actiune [nu e chiar la fel de usor ca la mine].

De la Bixad coboram in continuu. Gabi se roaga pentru urcusuri, e inghetat si efortul ii face bine. Forteaza puternic, nu  tine neaparat cont de ritmul pe care l-am propus expeditiei. Am observat asta de ieri, dar inteleg multii ani diferenta. O sa-l doara mai pe urma, dar o sa reziste tot traseul.

Ploaia insista. Da’ ce, noi suntem mai fraieri? Pedalam forte, schimband ici-colo apa din incaltari. Dupa doua ore si jumatate ajungem in Sf. Gheorghe; foame, frig, umezeala – ne fac sa tragem la o pizzerie locala.

Doamna care ne serveste ne recomanda, intr-o romana nu foarte inteligibila moldovenilor, o pizza excelenta, dovedind ca recomandarea locala e cea mai buna, intotdeauna. Intreaba bastinasul ce mananca, si comanda aidoma.

Tot doamna de-acolo [nu mai tin minte cum se chema pizzeria aia, papa bun! si pizza mare de-acolo e cam cat pizza IMENSA de la noi, doar ca la pret de 60%] ne-a sfatuit, alaturi de alti trei baieti, sa mergem la un hotel ieftin. Ne-au spus ca e acceptabil si nu merita sa mergem la ala de lux. Bun, inca o data sa mergem pe mana ungurilor. Poate ne pacalesc…

Hotel C^^^^ , ca nu-mi aduc aminte cum se cheama. Hotel de-o stea, si aia fara cateva raze. Dar ne lasa cu bicicletele in camera. Camera care se dovedeste a fi foarte curata; aranjam caii cat de cat, si utilizam toate umerasele gasite sa uscam [ de draperie agate fiind, ce ciobani!] echipamentul ud (adica tot).

Oarece somn merge. Cel putin la mine (aveam sa aflu ulterior ca bunii mei colegi nu au dormit deloc, sforaiturile mele si patul strain i-au impiedcat).

Seara. Am tras la adapost la 15 si ceva, ce-avem de facut dupa? Nimic; dupa somn insa, pe la 20, iesim in oras. Sf. Gheorghe. Pustiu. Am numarat ceva la 30 de oameni; vremea ii tine in casa, sau faptul ca e duminca seara?

Mancam la un restaurant dotat si cu hotel [da, e mult mai fain, da'  e 24o lei camera de 3 persoane, fata de 120 dincoace; si nu cred sa ne fi lasat cu caii in camera]; mancare pe cinste, excelenta! Daca mai stau o saptamana aici, iau 10 kile lejer. Descopar ca gulasul secuiesc de la restaurantul asta e o varza cu carne cum facea mamaia…cu oarece ardei iute, o nebunie!

E devreme. Tare. Mergem cu totii intr-un club recomandat de baietii de la pizzerie. Se cheama Abel – i-as pune si site, de-or avea. Mancare buna s’acolo, ne-am promis ca a doua zi sa revenim. Dar…pustiu. Reducerile de personal determinate de criza pluii ne lasa doar cu bucatareasa si cu chelnerul. Oameni excelenti, chelnerul a baut cu noi un cockatil B52 alcatuit la repezeala de Gabi, cum stie el – ca deh, de baza e chelner, nu?

Frumos. Imi pare rau ca nu am facut poze. Relaxant, fara muzica de cacat [chelnerul ne destainuia ca in orasul lui nu mai sunt baruri sau cluburi unde sa se asculte manele, iar genul e dispretuit total], atmosfera faina. Bautura ieftina

Tragem usurel-usurel catre caminul [da, fusese camin reorganizat in hotel] nostru, sacrificam un trabuc, luam cateva beri de jos si ne readaptam ciobanitatii vizionand un serial de cacat pe proteve, desi puteam sa vizionam si trinitas.

Ca eram praf!

Date despre traseu: pornire la 10.57, 44 km parcursi, 2 ore si 9 minute pedalate, medie orara de 20.4 km/h

Ziua II  Ziua a III -a  Fotografii Codrut

Cu o bere in fata si promisiunea altor cateva 10, cu Gabi langa mine [sa ma ajute in descifrarea memoriilor zilelor ce-au trecut pedaland], sa vedem ce fuse si se duse… Oi pune maine si poze,  Am pus ceva poze, inca le mai strang de la ceilalti.

Ora 9.00, sambata. Suntem toti la apel, Gabi mai devreme chiar – seful lui il luase la munca. Sef care ne intarzie pana la 9.30, rezolvand totusi intr-un tarziu problemele financiare. Ziua nu incepuse bine. Plecam cu o Dacie-papuc, parca special facuta pentru carat biciclete (multumesc Traiane, dincolo ca esti cumnatu` lu` frate-meu…ti-am dat parel, orj’cat  ). Ma simt de parca suntem desfasurati in schema de lupta cu elicopterul.

11.20, km. 73, Lepsa. Pornim in traseu. Echipamentul e la locul lui, acoperiti pentru orice. sau macar incercand asta. Ceea ce aveaa sa se vada mai tarziu a fi adevarat, la prima pana… respectiv eu. Fiecare camera (de bicicleta) isi are cuiul ei, care-o asteapta. Camera mea de pe fata avea sa-si gaseasca al sau cui (o sarma, de fapt) la nici 10 km de la plecare.

Gabi – numit mecanic oficial – rezolva problema in 3 minute, cu camera la schimb. Continuam pana la terminarea asfaltului, urcand de zor. Urcusul dureaza inca 10 km, nu e foarte dur insa. Traseul e usor, sau entuziasmul? Efectul e acelasi, pedalam sustinut.

Facem poze la trecerea spre Covasna. Vreme frumoasa, macar de-ar tine-o. Gasim urme de Life. aia care stiu, stiu de ce …

 Intre cele doua varfuri ale trecerii, iar pana. Tot eu. De asta data, o piatra mai ascutita se arata ofensata de subtirimea cauciucurilor Schawlbe anti-piercing. “Anti-ce, maaaaa? Ia de-aici!” – si-mi fisureaza camera in doua locuri. pauza mai lunga de data asta, jumatate de ora. Gabi iar are treaba, cu ocazia asta facem si strategia de coborare, mai si mancam chiar. George are probleme cu camera de pe spate, se desumfla foarte repede; decide sa mergem in continuare asa, dar nu e sigur cat va ramane asa.

Offroad cu 28er de oras? Se poate face, dar pe raspunderea proprietarului. N-am bere si asta imi intuneca perceptiile. Downhill sa fie, asadar! Canera rezista de minune, franele Magura fac toti banii. Insa e foarte obositor, nu-mi pot permite nici macar o singura groapa, nu stiu cat vor rezista camerele.

Rezista! Am trecut muntii, suntem in Ojdula (Fkjhglhkl in ungureste, sau ceva asemanator). Bem un bere, la prima [singura] terasa din comuna, regasind cu multa placere berea Harghita [mue focsani, n-aduce nimeni bere de-asta! e distribuita de fraierii de la Heineken, cred ca de-asta]. Dupa care, plecand, regasim alta cunostinta. Se pare ca se trezise mai tarziu, dar ne-a ajuns dupa cateva ore. Ploaia.

Stiu acum ca zona e pamant romanesc. Vad un cuib de barza, vad campuri cultivate cu varza, vad o carutza trasa de cai, langa care mergea un manz. Clar, pamant dacic! Ma calmeaza Ciprian, explicandu-mi ca in ungureste se numesc altfel.

Ploua. Marunt, cu ceva accelerari ici-colo. Fortam pana la Tg. Secuiesc, depasind aversele. Dupa urcusuri si coborasuri, drumul plan e un bonus; mentin 30km/h fara efort, observand totusi ca George are probleme la asta – mtb-ul lui nu se comporta prea bine la  asemenea teren; nu are o foaie mare cu suficienti dinti, iar pelerina de ploaie il franeaza.

Tg. Secuiesc. Alta tara. N-or fi femei frumoase ca in Vrancea, dar oamenii au frumusetea lor interioara. Mancam de jumatate-de-traseu, la terasa For You. Excelenta servire, ieftin, portii mari. Poate prea mari.

Luam ultimii 20 km in piept. Ce-ar fi asa greu la 20 km?  Ploua, dar nu e foarte deranjant. Inca – pentru ca temperatura scade, si cateodata intensificarile ne opresc pentru adapostit.

Pedalez. Dar – cu toate ca am mancat, ba chiar am bagat si doua beri [elementul esential, din punctul meu de vedere, la un asemenea traseu - calorii, carbohidrati, alcool insignifiant pentru mine] energia imi e in scadere. Pedalez din ce in cet mai incet, drumul e totusi in coborare, ce dracu` se intampla? Nu sunt la inceput, in asa fel sa pic? Ce oi face urmatoate doua zile?

Dupa 15 km, ramand mult in urma, il rog pe Gabi sa vada ce are bicicleta – cred ca merge infranata tocmai de la Tg. Secuiesc.

Se rade. Puternic. N-am fost singurul care a crezut asta. E vorba de panta. Urcam continuu de 15 km, si mai avem. Nu am avut nici un minut de coboras. George are un GPS sportiv care confirma absolut toate detaliile, fara gres.

Dammit. Genul asta de urcus ma rupe, prefer ceva scurt, dar abrupt. Ajungem intr-un final – prin ploaia care reduce la maxim energia, frigul consumandu-ne mult din calorii – la Balvanyos. Locuri cunoscute, e timpul de odihna!

Buuuun – suntem la finalul zilei intai. Deci, bere. Doua, sa fie de rezerva, ca m’e sete! Apoi, cazare, avem nevoie de siguranta seilor si a cailor . O doamna-domnisoara, singura de altfel pe care am vazut-o mai atractiva pe-acolo (unde naiba era in februarie?) ne aranjeaza foarte amabil cea mai buna posibilitate de camera, ba chiar ne gaseste o dependinta inchisa pentru biciclete. Foarte rapid, fara macar sa dea senzatia ca ar vrea ceva pentru asta (as fi vrut sa vrea, chiar daca barbat’so era cam cat un munte, asa…).

Asiguram echipamentul, bagam dus cu apa fiarta la limita suportabilitatii, apoi mancare si bere. Bere doar eu, ca n-am cu cine! Insa tratamentul culinar local e o nebunie. Recomand supa de gulas, te invie din morti! Luam cumva si cate un trabuc (aici participa si Gabi), dar izbutim doar unul. La ora 23 … somn de voie. 

Ziua 1, terminata.

Date despre traseu: pornire la 11.19, de la Km 74 – Lepsa, 64.5 km parcursi, 4 ore si 8minute pedalate, medie orara de 16.1 km/h