ceva fotografii: Codrut si Flori
Flori ma anuntase in cursul saptamanii ca ar vrea sa mearga in Ceahlau in weekend; dar cum probleme curg garla pe-aici, n-avem de unde sti daca vom si pleca, intr-adevar.
Totusi o facem; vremea ce se anunta excelenta si lipsa de activitate pe plan local nu fac decat sa ne sporeasca hotararea de a pleca. Sambata, 8.30 – plecam dinFocsani trei; culegem pe drum inca doi – Sorin H. din Piatra Neamt si Mirel din Bicaz, sa fie gasca mai mare..
.
Alimentam cu de-ale burtii in Bicaz. Contiuam drumul asfaltat pana la Bistra, comuna unde facem dreapta si urcam pe un drum de piatra. Oprim intr-o poiana sa mancam cate unele (o sa fie nevoie de energie pentru urcus, desi mi se spune ca va fi vorba de cel mult o ora si jumatate). Pentru incalzire, urcam mai apoi pe cursul (paraului, sipotului, spune-i cum vrei) Bistra, pana la locatia numita ’7 cascade’ – nu-s prea sigur cu denumirile, cine vrea sa ma corecteze e poftit sa o faca. Nu sunt intr-o forma foarte buna, iar tenisii nu ma ajuta foarte mult la echilibrul pe pietrele umede. Pasesc cu grija, de teama accidentarilor.
Ne urmam calea inspre ‘Stanile’, unde se termina drumul de piatra si incepe urcusul. Nu e cazul sa imi iau bocancii, aderenta e buna. Asccensiunea e lejera, parcurgem drumul in vreo ora, fara sa socotim pauzele; vedem chiar si-o serie de [capre negre | caprioare], care fug speriate de zgomotul infernal facut de noi. Corbii completeaza peisajul monumental.
Sunt multi care urca inspre cabana, multi care coboara de-acolo. Inclusiv un preot de la manastirea de langa cabana; nu cred ca vreunul dintre calugarii de-acolo se plange de conditia fizica.
La cabana e full. Sunt vreo suta si ceva de insi pe-aici, unii pleaca in trasee, altii abia revin. Media de varsta creste oarecum odata cu venirea noastra.
N-avem bafta de camera separata; se pare ca au fost rezervate de mult. Ne multumim pana la urma (aveam de ales – puteam dormi la manastire; nu, multumesc!) cu trei paturi intr-o camera ce-mi aduce aminte de armata: 15 paturi. Nici vorba sa ma deranjeze, la ora la care o sa-mi fie somn nu eu o sa fiu cel deranjat din camera aia…
Mancam slana cu ceapa, o nebunie! Aerul tare face foame strasnica. Preturile la barul de la cabana sunt pe masura: 6 lei o doza de Timisoreana, 11 una de Peroni, 22 o friptura cu cartofi. Si nici nu vad cum ar putea fi altfel: marfa e adusa aici pe traseede 4-5 ore, cu caii.
Venind vorba, Sorin imi prezinta un scurt istoric (de altfel, el a fost cabanier aici, ceva vreme in urma); materiale aduse cu elicopterul sau prin contributia personala a turistilor (pana si Flori a contribuit odata cu ceva - a carat un stalp metalic pe traseul unde-am urcat noi, pentru imprejmuirea zonei de camping; altii au carat cate-o caramida-doua … si tot asa), totul in timp… cabana e din secolul trecut, asa ca respectivul timp n-a lipsit. Aud remarca – si nu pot sa nu o aprob – cum ca daca mai traia Ceausescu, drumul forestier pe unde-am venit ar fi fost continuat pana in spatele cabanei. Probabil ca da – mana de lucru nu lipsea atunci si nici vointa (alora de dadeau ordine).
Dupa odihna, o luam usurel pe un traseu scurt, catre varful Toata si statia meteo de-acolo; foarte multi turisti, cu varste cuprinse intre 2 luni (atat apreciez ca avea fetita carata de-un tatic curajos) pana la 60+ ani; partea mai grea e intre cabana meteorologilor si statia propriu-zisa – avem de-a face cu o panta de 55-60 grade.
Tenisii astia nu-s buni de nimic; probabil ii scot la pensie curand – desi as putea sa-i folosesc pe post de schiuri, la cat aluneca. Oricum, la fel de bine aluneca si oarece tarie (de cacat, ce sa zic… de-aia facuta din alcool plus concentrate chimice) pe gat, combatand frigul care se lasa.
Poze, treburi, cu amaratul meu de aparat – ce sa zic, toti astia de pe-aici au numai dslr-uri; ce-i drept, mi-ar parea rau sa alunec si sa busesc un aparat de 1*00 euroi…
Fiecare stanca de-aici are un nume; Mirel si Sorin cunosc zona cam cum imi cunosc eu continutul buzunarelor. Mi se istorisesc povestile fiecarui locsor; mai devreme am luat si ceva lectii de botanica locala (merisorul ala are gust foarte bun).
Inapoi la cabana. Bem ceai cu rom, ca berea e prohibitiva prin pret. Alta sunca_cu_ceapa, ca deh…
Lumea se aduna; incep cantarile (pacat ca n-am adus o chitara), care dupa cum il tin plamanii si creierii obositi de trasee – alcoolul te doboara rapid in faze de-astea. Mirel scoate la iveala o sticla de doi litri de vin rosu, la care incepem sa lucram. Sorin incita o gasca de pusti de prin Tg. Mures, invatandu-i cantece, band cu ei; pustii il adora!
Nu reusesc sa stau decat pana pe la 1; in glorie inca, plec la pat (adica la 2/3 din pat alocat mie, ca Flori si Lili stau intr-unul). E cald in cabana, desi afara se lasa inspre zero grade. Adorm aproape instant, desi Flori ma zguduie din cand in cand, sa nu mai sforai. Cine, eeeu? Care cant pe nas ca un stol de privighetori batrane si bolnave de astm?
Dimineata. Afara e ceata sa o tai cu drujba. Mi se spune ca se va ridica pe la 11. Doar ca noi plecam mai devreme, e drum lung in fata noastra.
Oprim la schitul de langa cabana, unde fetele intentionau sa puna nuj’ ce pomelnic. Voiam sa pun si eu unul, pentru Maical, Gil Dobrica si Patrick Swayze.
Coborasul ne ia jumatate de ora… iar drumul de piatra inapoi in sat inca pe-atat. In drum spre casa, facem o oprire la un minunat lac cu lebede de langa Piatra Neamt, cu niste maluri minunat de poluate cu gunoaie de minunatii localnici. Nu pot decat sa le urez sa traiasca’n cacat restu` vietii lor.
La Piatra Neamt ne dam ca orice turist in telegondola, cu scop dedicat de-a bea o bere pe varful Cozla. Bere care trebuie musai insotita de ceva gratar; recte, doi mici, care-mi provoaca o zdravana criza de bila. Ca daca stau bine sa ma gandesc, caini vagabonzi nu prea am vazut pe-acolo.
