…and the road becomes my bride…

Ma simt ca lada de paie in care a fatat cateaua. E clar, fumatul nu-i de mine – nici amestecatul cu vin fara apa.
Oricum niciunul nu se simte mai stralucit. II dam cu ciorba lui Remus, care face minuni la sistemele zapacite de stres. Parca as bea mai degraba o bere. Sau nici atat.

Bere care vine intr-un final spre seara, cand coboram la Cetate. Muzica e excelenta, dar nu prea inteleg versurile, maghiara imi e cam ruginita. Dar am inteles cateva cuvinte “Miorito” si “Bisso”. Sper sa fie ce cred eu…

Oboseala si amenintarea unui drum prin ninsoare maine ne determina sa ne retragem devreme.

(duminica…) pacat ca nu am avut parte de ninsoare la inceput. Acum, pe de alta parte, o sa avem parte de drum cu peripetii – cel putin pana ajungem dincolo de Targu Secuiesc.

I-am lasat gazdei pantofii rupti, plini de noroi, ca amintire. La schimb, am luat un set de baterii pentru suflet nou-noute, incarcate la maxim. Desi prevad ca dragiele mele cunostinte vor avea grija sa mi le descarce mai repede decat e prevazut in garantie…

Chestii, nea’ Vasile.

Sa nu intri-n gura femeilor, la naiba! Flori si Lili comenteaza cum ca n-au putut dormi; pare-se ca dragostea cu nabadai cauzeaza insomnii. Mai ales cand e vorba de dragostea altora. Invidioase? Probabil – asa mi se sufla din public (Cristina, care e mai vesela decat s-a culcat az’noapte – cred ca e de la aerul curat).

S-au trezit si astilalti, vin sa se spele pe dinti. Cu vin. Incerc sa scriu, sapand dupa bruma de amintiri ramasa, dar trebuie sa ma curat de sentimentele negative mai intai. La buda din curte, mai apoi cu bere rece, in locul unde azinoapte s-au comis toate chestiile alea de care imi e rusine acum. E o pisica pe-aici, tropaie naibii!

E o zi extraordinara, insorita. Taman buna pentru stat afara si batut cu bulgari. Dar parca efortul e prea mare…

<edit ciprian> ia pula.<edit>
<edit ciprian>pentru tine codrutz<edit>

Simple bear neccesities – cum ar veni: zeama de muraturi, coniac tinut in zapada, litri de cafea, totul cu nobilul scop de-a sterge mahmureala, pregatindu-ne pentru o noua sesiune de lupte.

Speed edit. Narghileaua. La dracu!
Sunt beat. Sun persoane din agenda telefonului, nepasanu-mi ca ma costa cate 3-4euro telefonul (bine, ma, de ce voiai sa stiu ca esti tu in nuj ce insule?). si-acum, petrecandu-mi minute in fata telefonului, cauitand adrese pe care sa le accesez, ma’ntreb – cati trec peste numele meu din agenda lor, zicandu-si “da-l in pula mea”? Ca eu fac asta, stii?

Maria. Da ma si mie sa trag un fum. (revin)

Ciprian: ba, in juma de ora ramanem fara apa
Remus: Da? Merge cu narghileaua?
C: mai e doar atat vin
R: …zice ceva

Eu nu mai zic nimic, vad tastele cu un ochi. Ma duc la somn, ca e de belea!

Dupa vreo doua ore sunt trezit brutal, cu lantul. Lant de aproximativ cinci chile, pescuit de Remus si Sorin din plimbarile lor cu narghilitul; asta presupune purtatul unei fete de masa in cap si tamaiat cu narghileaua pe la vecinii mai primitori. Si mai generosi in ce priveste vinul.
Astia nu se potolesc nici de revelion – se apuca de canasta (un joc taman bun de omorat timpul, dammit!) – mai apoi se lasa si cu film; situatia se’mpute, plictiseala se-asterne. Dar gazda vine cu lautari – respectiv una bucata acordeonist tigan, mare maestru in alde acordeon – care ne canta cam tot ce-i cerem.  Flori stie multe din cantecele respective, desi cred ca mai degraba tiganul le stie pe toate.  Aud ca multa vreme a cantat prin Franta – zic ca a facut toti banii.    Si-ar mai face si de la noi, fiecare lasa cat poate. Patit fiind de anul trecut, arunc repede banii mai mari de 10 lei peste masa Mariei, cu ordine stricte sa nu mi-i mai dea pana dimineata. La timp se pare – imediat dupa aia imi pare rau, ca voiam sa-i mai dau tiganului, sa-mi cante binisor de-alea de inima albastra…
Intr-un tarziu fug in camera, sa-mi odihnesc pleoapele. Si le odihnesc…pana a doua zi.

Deschidem sesiunea cu Timisoreana. Unii sunt mahmuri, presimt ca voi trece prin aceeasi stare. Dar nu azi.

Se fac pregatiri pentru bucatareala. Anume, Remus taie carne marunt, Ionica toaca ceapa si-alte chestii de care stiu ca nu e cazul sa ma ating in bucatarie. Nu-i mare minune de facut acum, pana fierbe gulasul (aproximativ zece chile de material au fost pus la fiert, intr-un ceaun deasupra pirostriilor); pe de alta parte, o ciorba de vita sta la foc domol pe aragaz. Timp ar fi de bautura, dar daca o iau de pe-acum am sanse sa apuc revelionul dormind. Sau altceva.

Plec cu capra, asadar. Cu caprele, sa fiu mai precis. Incet, prin namoale si zapada care se topeste, coboram catre Cetate. Restaurantul.
Admir fauna locala, curul respectiv meritand o fotografie de-aproape, cu pretul apei in bocanci. Fetele risca sa cada in nas, mai ales Lili – ai carei bocanci de piata Matache rezista fix de banii pe care i-a platit pentru ei.

Sunt complet dezamagit de supa de gulas servita. Baaaaa… asta era ma-sa in februarie, basca  in august! Dar acum? Reincalzita, fara arome, fierbinte de nemancat? Ba, ati scazut in ochii mei!

Gagicile discuta despre diverse chestii femeiesti. Faptul ca au incredere in (sau nu le pasa de?) faptul ca le ascult ma fac un moment sa ma intreb daca nu devin vreun soi de poponar. Verific, nu, nu e cazul – probabil ca e un soi de reclama mascata.

Mda. Sa mergem, cum ar veni, la borfete. Mofete – unde Lili incearca temperatura apei bolborosind – cu degetul. Apoi cu tot piciorul. Oricum nu mai conteaza, chestia aia pur si simplu nu ingheata pentru ca bioxidul de sulf emanat n-o lasa. Presupun ca are temperaturi negative. Raman insa cu presupunerea, nu ma incanta sa fac experimente. Poate daca in gaura aia unde iese doar gaz ar fi protoxid de azot, nu atmosfera de pe Pandora.

Revenim. Mi-am luat berea neconsumata din restaurant, chelnerita era genul careia trebuie NEAPARAT sa-i lasi un baccsis generos; toata numai zambet, rapida, serviabila la maxim – nu cred sa fi avut, asadar, ceva de comentat. Afara e vreme de primavara, flescaraie la maxim. Noroc de bocancii pe care George voia sa-i arunc…

La vila, arome de gulas ne-mbie (ce de cacat suna frazele astea, dar nu-s cine stie ce poet, sa inventez expresii noi); doar ca nu e gata. Printre altele, ciorba e taman buna de mancat, ceea ce si izbandim. Fiecare dupa capacitatea stomacului – eu o farfurie jumate, Remus trei (probabil atat stiu eu). Transpiratii ma trec, ciorba asta te scoate din boala! Tamiflu e de cacat, asta e tratamentul pentru gripa! (Chiar, n-a murit nimeni anul asta de gripa normala?)

Dragostea pluteste in aer, Dan si Ionica dispar usuuuurel, probabil sa joace carti. Eu asijderea, la somn. Ca deh…

Gulasul e gata, dar printre altele, nu am adus sare. Nu mai zic de cutit-cartofi(aici a intervenit Flori, a luat de jos de la restaurant)-chimen-etc. Remus il lasa usurel-usurel sa fiarba la foc mic, amestecand diverse-n el, chiar si marar. Fetele nu vor prea iute, desi chestia asta vrea patru pachete de boia la zece chile de material.

Sorin a plecat incoa; mai cautam amatori de revelion la munte, insa e deja foarte tarziu. O sa fie ceva gaura in buget, sa compensam lipsa. Asta e.
…

Asteptam sarea. Sorin merge vijelios, ceva de genul 35-40 kmh… gulasul fierbe in nestire, vin nu mai e…

Dar ajung. Surpriza, supriza – Ciprian si fica-sa au venit odata cu ei, ridicand problema “cum dracu’ ne mai intoarcem acum, ca loc nu mai e”.<edit ciprian> ia pula.<edit>

Sentimente contradictorii, fete uimite, de-acum nu conteaza – sa curga vinul! Si curge!

Cum nu tin minte cine stie ce, o sa incerc sa sumarizez. Asadar, dansuri, hore, sarbe, vreo doua-trei “bluzuri”, ca’n tinerete… Maria – sora lui Sorin – boceste nitel la un moment dat, din motive de divort recent (da, douaj’de ani…), Cristina suficient de praf sa danseze cu Remus o chestie care va ramane pentru posteritate drept “dansul patratelelor”, Jack Daniels original si JB fals, vin mirosind a sulf, gulas, iar ciorba, ras general.
Se vace de miezul noptii, iesim sa dam cu petarde si sa desfacem sampania; poze de grup, in care imi fac datoria sa semnez cu originalitatea-mi recunoscuta: intr-una imi arat cucul (nu s-a vazut, cica), in a doua curul. Sper sa inramam pozele astea… E corect sa cantam aia cu “s-o suit Pista pe cal” aici, in Covasna?

Se aduce narghileaua – si de-aici se cam termina povestea. In loc de apa au pus coniac, e prima data cand inspir fum – si tras prin coniacul respectiv, in douazeci de minute ma termina.