Anul asta, tehnic vorbind… am stat mai mult degeaba (as in bere, filme, lene); ceea ce se traduce automat printr-o marire vizibila a sistemului personal de inmagazinare a produselor lichide din cereale fermentate, si-o musculatura de invidiat – practic sunt la fel de in forma ca pe vremea fostei – doar ca de data asta n-am pe cine trimite dupa bere; trebuie sa ma duc personal.
Drept e ca de la o vreme nu mai sunt foarte incantat de mers singur in trasee mai lungi de-o ora-doua. Vechii mei companioni nu mai sunt pe-aici, ori s-au lasat de sport; insa de curand au reinceput doua cunostinte mai vechi sa alerge cu bicicleta – doar ca nu pe cine stie ce distante.
Unul ar fi Teo (distanta maxima 40km dus-intors, cel mult 200m diferenta de nivel). Al doilea e Robert, sportiv de felul lui – si-a luat un Cube 26′, hardtail, frane pe disc, etc – bicicleta zdravana. Pentru o prima tura, am incercat toti trei un traseu scurt, pe dealurile din jurul orasului. de-aici si determinarea destul de exacta a capacitatii maxime a lui Teo…
Cum ieri lenea dadea semne de disparitie (agitatie de dupa examene, heh), am zis sa fug pan’la Tecuci, sa vad daca pizza aia din parcul lor central e la fel de buna. Cum ziceam mai devreme, nu ma incanta drum singur – si, la oarece bere, ii propun lui Robert sa mergem pan’acolo. Asa… in fuga.
Asta are indoieli intial – ca ar fi distanta prea mare, ca n-a mers atat, ca nu stie… dar il conving, zicandu-i ca o sa mergem asa… incet si trist, fara rupere.
Ei bine, a doua zi dimineata aveam la randu-mi indoieli ca e o idee buna traseul asta. Bate vantul puternic din fata, cam 35km/h, pedalam ca prin marmelada. Am mai patit asta odata, e extrem de obositor pentru trasee lungi. dar pana la Tisita sunt doar 16 km, partea asta din traseu necesitand doar doua opriri…
Urcus (de fapt, singurul de pe traseu) la Cosmesti, apoi drum intins pana la Tecuci, fara sa oprim prea des (3-4 ori, din motive de apa/sa dura/chestii de-astea).
…Cred ca daca-mi place intr-adevar ceva in toata Moldova asta, atunci e gradina astora de-aici, din Tecuci, dovada initiativei private e net superioare sistemului de stat (inainte, administrata de primarie, gradina asta nu era decat un parculet amarat, plin de boschetari, etc.).
Iar daca tot te duci pe-acolo (ca n-ar avea rost sa pun aici jda fotografii, cel mai intelept e sa mergi singur si sa admiri – primavara, zic eu), trebuie musai sa incerci si pizza de la restaurantul plasat mai inspre iesire (ca altfel nu ma pot exprima – ia-te dupa terasa de lemn). Nu zic asta platit fiind pentru reclama, dar daca merita sa faci 80 km cu bicicleta, prin soare puternic de vara si vant din fata, pana acolo pentru pizza… judeca singur.
Traseu de intoarcere, prin Movileni – Ciuslea, cu obligatoria oprire la crasma plina de tigani din zona. E drept, de sete as fi baut o bere chiar cu riscul de-a o plati!
Concluzia s-a tras de la sine – Robert a rezistat foarte bine, probabil un drum de munte i-ar face bine cat de curand. Si-asa planuiam de mult unul…