…and the road becomes my bride…

Initial voiam sa fi mers la mare in weekend – zic, de vineri pana luni. Dar gagicile s-au hotarat sa plece in Grecia – 0 o tara foarte buna pentru turism in vremea asta, din cate se pare, -asa ca lipsa bani, etc.

Totusi, din motive nu prea clare, Lolek a venit cu ideea de a da totusi o fuga, sa-i ascultam pe folkistii care nu venisera in Delta. Asta pe la opt si jumatate seara. Loc in masina era, dar nu ma incanta sa merg doar eu cu ei – plictiseala era garantata – asa ca pe rand au fost convinsi Kamikaze si Leo’o sa mearga Mai scadea si pretul transportului la faza asta.

Alimentam cu oarece cutii de bere, s-avem pe drum; de data asta nu voiam sa izbandesc prea repede – ceea ce reusesc cu brio: ajungem relativ treji la Navodari. Grupul pe care il cautam e plasat la (singura?) terasa de langa plaja, tragand de zor de corzi. Evident, aceleasi piese, poate vreo doua pe care sa nu le fi auzit.

Ii iau pe Leo’o si Kamikaze, ne echipam de baie (motiv destul de bun sa fiu pozat in curul gol) si prestam despre apa calda; apa e curata, plaja asisderea. Statiunea pare destul de goala, preturile la nonstopuri sunt mici, arata de parca ar vrea careva sa falimenteze statiunea asta ca apoi s-o vanda vreunui prieten.

Leo’o tipa de cateva ori la terasa, dar nu sunt veniti aici foarte multi din aia din Delta sa-l recunoasca. Berea e rece, ieftina, iar din jumate-n jumate de ora mai tragem o tura-n apa.

Foamea il roade pe Kamikaze – nici eu nu ma simt mai bine. Cerem indicatii catorva bastinasi, afland de locul unei alimentare-sau-ceva in apropiere. Nonstopul e deservit de o tanti isterica, care nme trateaza ca pe ultimele jeguri (nu exagerez). Dupa ce ne terfeleste bine, ca vorba aia “veniti la mare sa faceti panarama”, ne intreaba sictirita “auziti? voi vreti sa mai si mancati azi?”.

La asta, Kamikaze ii arunca painea si salamul in brate, ii ia banii inapoi din mana, ii tranteste o injuratura printre dinti si pleaca. Noi dupa el – fericiti fiind pentru tantea aia – care probabil nu a constientizat cat de aproape era s-o fure rau. Ca ultim gest, ii arunc o privire voit ucigasa, explicandu-i “Maine… Luni… Constanta.. Finante…”. Ma tem ca privirea a fost destul de lesinata de foame, cat despre text nu cred sa fi impresionat. Deloc!

Ne tragem langa o gogoserie unde gasim hotdogi. Unul vine cu ideea unor shots de tequilla, dar statiunea e in deficit de crasme. Ne multumim cu bere la pahar, bauta cu paiul, la un nene care reuseste sa ne pozeze pe toti trei, dupa cum de fapt se si poate vedea…

Absolut banala activitatea – as fi putut zice. Pana la un moment.

Moment in care eu si Leo’o decidem c’ar fi foarte interesant sa bagam baie in cucul gol. Leo’o nu stie sa inoate, noroc ca apa e mica tare – abia la vreo 300 metri in larg e cat de cat. Un soi de Gaywatch, dar dupa aproape cinspe beri parea o idee excelenta.

Doar ca la iesire descoperim lipsa totala a hainelor. Lumina stelelor ar fi  indeajuns sa identificam cat de cat mormanul – presupuneam ca poate am iesit aiurea pe tarm, asa ca ne punem pe cautat. Cautare la care renuntam in cam 5 minute, devenind evidenta realitatea: careva luase hainele. Kamikaze? Lolek? O singura cale exista pentru a afla asta. Asa ca de manuta amandoi, cam cum ne-au facut mamicile noastre, eu si Leo’o ne indreptam agale catre terasa.

Flori sare ingrozita, ca-i stricam petrecerea, Kamikaze vine sa ne aduca in fuga hainele, razand pe lesinate. Graba lui era oarecum determinata si de faptul ca imediat isi facusera aparitia doi jandarmi si-un politist, foarte severi, care m-au intrebat direct “ce-i cu dumneavoastra aici, asa?”.

Simtindu-ma nevinovat, le raspund sincer “pai, si noi in pula goala…”. Mirosea a amenda (daca nu si a vizita la post), dar intervine Lolek si le zice indivizilor ca a fost o gluma, etc. Flori nu a trecut de soc, inca nevenindu-i sa creada ca am fost in stare sa venim pana la terasa in halul ala. Si cam ce alternativa as fi avut?

E aproape dimineata. Ne tragem inspre plaja, la oarece somn. Teoretic.

Flori si Lolek cauta sa faca poze cu rasaritul, chestii de-astea romantice. Imi intind patura pe plaja, dar Leo’o ma invita (ma rog, destul de brutal) la o sedinta de wrestling. Acum, trebuie sa recunosc ca tehnicile mele sunt defectuoase, chiar lipsa pe alocuri. Dar nici pe asta nu-l inteleg – atat sunt de mic incat sa nu ma nimeresti si sa cazi in nisip? Oricum, reuseste ceva scheme, culminand cu un Fatality destul de reusit. Avem si spectatori, vreo cinspe insi care ar dori chiar sa participe la eveniment direct pe ring – le explicam ca aici e vorba de alta categorie. Acceptam totusi un arbitru…

Adorm, intrucatva. Astia continua cu galagia, Flori fuge cateva zeci de metri mai incolo.

Soarele ne trezeste dupa nici doua ore. Ma simt de parca sunt batut. In jur, lumea se uita dusmanos la noi, Leo’o concluzionand scurt “ori am sforait, ori am tras niste mierle*”. A doua varianta ne e confirmata de Flori…

Repliere in scurt la terasa, dupa ce-i trezim si pe ceilalti; Lolek insista sa mai doarma, dar renunta in momentul in care constata ca aproape ia foc.

Ma apuc de socializare cu un bastinas, care ma ajuta cu bere. Evident, pana la plecare ma transform la loc… iar somnul in masina, pe locul din mijloc-spate nu e deloc odihnitor…

*mierle: termen avansat de Mustangel, inlocuind cu brio vechiul “basina”.

Nelinistea a cuprins clubul. E aproape miezul noptii si scandalul e pe-aproape.

Contetstatii majore sunt facute in legatura cu rezultatele Topului. E nevoie, asadar (evident, incet si trist) de majoritatea participantilor. Sunt sunati unii sa vina, altii doar consultativ – sa-si dea votul spre a clarifica odata pentru totdeauna – CINE A FOST CEL INDRITUIT A FI DESEMNAT PENTRU LOCUL 1?

Lolek afirma ca Leo’o a fost mai bun, deodata ce a prestat despre bautura non-stop; dar pe de alta parte Cupidon a fost maxim in materie de originalitate si soc provocat… e greu de zis

-later edit-

In afara de trei voturi, rezultatul e egal (manarii not included)
Totusi, Cupidon recunoaste – la insistentele lui Lolek – ca merita locul doi: “asa ca `stop joc`, oricum ies pe primul”. Treburi de-astea. Inchid netbookul, ca dupa atata apa de delta parca nu ar merge si bere varsata pe el…

-final edit-

Rezultatele finale au fost in favoarea lui Leo’o, din motive de mult mai multa munca depusa. Personal sunt de acord cu asta, chiar daca votul meu a fost pentru Cupidon – nu mi-a placut deloc ca s-a recurs la o atare actiune precum revotare. Pe de alta parte, nici cu show-ul facut pentru puncte nu-s de acord. Parca suntem in Romania!

Pentru a fi sigur ca primim locuri in fata, am expediat astazi un email oficial catre Albatros Galati, prin care confirmam prezenta Club Life la manifestarea din Delta din 2011 (ar fi editia 23, cred, dar nu asta e relevant)

Mai intai tinem sa va aducem caldele noastre multumiri pentru organizarea excelenta a editiei de anul acesta a trofeului clubului Albatros. Ne-am distrat de minune si am invatat o gramada de chestii – ceea ce v-am dorit si dvs.

Prin prezentul e-mail va confirmam prezenta noastra la editia de anul viitor, constienti fiind de modesta – dar necesara – valoare a serviciilor Club Life la desfasurarea in bune conditii a taberei. Pentru a va ajuta in organizare, o sa facem tot pusibilul sa ajungem chiar inaintea dvs. la locul de desfasurare, oricare si oricand va fi acesta. Mentionam ca vor fi 22-23 de persoane, cu echipamentul necesar sustinerii unei vieti interesante,

De asemenea, ne cerem scuze pentru intempestiva noastra plecare, regretand la maxim ca nu am putut ramane la festivitatea de premiere. Va rugam, astfel, sa ne trimiteti prin posta diplomele de care suntem sigur ca Club Life au avut parte, mai ales la sectiunea de probe surpriza, desi probabil si la proba de `cultural` am avut o prezenta notabila. Adresa clubului este str. Vlahuta nr. 30, Focsani, Vrancea.

Cu multumiri anticipate si rugaminti de confirmare de primire,
Echipa Club Life Focsani
Lolek, presedinte
Bolek, director administrativ
Papa Beer, director economic
uname, director departament IT
Triple G, director economic adjunct
Kamikaze, director departament securitate interna
Leo’o, director departament PR (incet si trist)
Cupidon, director departament ANAF
Furadan, director departament HR
Termopanix, director departament productie
Mustangel, director parc auto si nautic

Avem finalmente rezultatele topului Club Life “Delta2010″, in urma numararii punctelor de pe fisa de arbitraj (topul s-a modificat dupa cateva zile, in urma cererii de revotare solicitata de Lolek):

Locul 1 2: Cupidon. Rezultate excelente la categoriile “alcool” si “ninja”, proba de cultural departajandu-l categoric.

Locul 2 1: Leo’o. Daca nu era el, Club Life n-ar fi fost intr-adevar reprezentat pe plan PR. Marea speranta a anului viitor, eu personal am pariat pe el.

Locul 3: Triple G. A punctat decisiv prin “alcool” si “dans artistic cu propriul cort”

Locul 4: Bolek. Marea speranta a anului, a ratat prin prezenta masiva la proba “somn”. Dar a mai fost si bolnav…

Locul 5: Kamikaze. Cel mai bun la categoria “ninja”, posibil daunator sanatatii organizatorilor.

Locul 6: uname. sa fiu sincer, am fost destul de bun la “ninja”, ca astia nu ma lasau sa dorm si am iesit cu pagaia sa-i lovesc; dar nici la “orientare” nu pot spune ca n-am punctat, prin manevrele de cautare a taberei de joi seara…

Locul 7: Lolek. A punctat oarecum la “managementul scandalului” in ultima seara, dar in rest nu s-a comparat cu anii trecuti.

Locul 8: Papa Beer. Prin sutele de bube de la tantari si mancare aiurea a reusit sa ia primul loc la “bube, mucegaiuri si noroi”. Altfel, dezamagitor.

Locul 9: Furadan. Categoria “observator”. Afirmatia lui “nu credeam…” , alaturi de rasetele neterminate si palmele peste frunte l-ar fi calificat si la “inocenta”

Locurile 10 si 11, la egalitate: Termopanix si Mustangel. Prezenta infima, somn maxim, alcool aproape deloc. Proba de “inot” vs. proba de “pescuit”, dar ce distractie e in astea?

Ziua 1 – Cand neuronii se cer in concediu separat.

Doisprezece insi – frumoasa suma, n-am ce zice; doar ca nu se potriveste neaparat cu realitatea din momentul plecarii. Gipsy King si Mustangel s-au dat loviti in ultimul moment, alti trei urmand sa ajunga vineri – Bolek, Cupidon si Triple G. Ma rog, finalmente Mustangel spune ca vine vineri, cu ceilalti trei. Joi dimineatza, asadar. Avem tricouri personalizate, cu slaba sansa de a supravietui zilei de duminica; chef de distractie, de baut si de foc de tabara – nu neaparat in ordinea asta.

Ajung dupa o ultima noapte cu vechea mea prietena D., constient ca n-o sa ne mai vedem o buna bucata de vreme si mai mult ca sigur ca o mahmureala strasnica o sa mi-o scoata din minte intr-o oarecare masura. La bar sunt deja adunati Termopanix, Furadan, Leo’o si Lolek; Papa Beer intarzie (un taran!), ajunge si Kamikaze. Declansam sesiunea de bere cu un pahar cu oarece spuma – butoiul isi da obstescul sfarsit imediat ce termin de pus ultimul pahar. Ora zece e depasita de mult, reusim sa plecam abia pe la doispe din oras; facem aprovizionare serioasa – aproximativ doua sute de cutii de bere, cred ca si ceva paine si oarece salam. In cherfur lumea ne priveste ca la circ, am gasit singurul carut cu portbebe si-l dirijez din centurile de siguranta ca din haturi, ce putin pana la raionul cu pui la rotisor – unde asigur marfa cu centurile…

Finalmente, afara din oras. Zapacim cate un bax de bere pana la Tulcea, lazile frigorifice fac toti banii (mai putin ale lui frate-meu, imprumutate din Afghanistan – pe termen nelimitat – una inca mai are pe ea scris “Day Shift Only”). Avem de asteptat vreo doua ore pana la Delta Paradis, barcile fac cam 40 de minute pana acolo (probabil o ora si ceva la intoarcere), asa ca prestez despre somn la racoare, in masina, cu gandul la restul lumii – care probabil ne asteapta cu maxim de incantare la cea de a XXII-a editie a trofeului Albatros….

Ajunsi, constatam ca sunt conditii de pensiune, corturile’s intre doua canale imputite, balti si de-astea. N-am o senzatie prea buna despre ce va urma. Intindem corturi, asiguram echipamentul si purcedem spre terasa mai devreme vazuta, cu lada frigorifica dupa noi. Narghileaua poate sa mai astepte, e vreme de socializare. Bere, de-astea. Ma simt oarecum dezorientat.

Ziua 2 – ‘Pretene, bei cu mine?’
Piticul care bate clopotul la mine in cap vrea in concediu. In cort am aproximativ doua sute de tantari, cuminti in esenta lor.
Si un caine.
Dorm langa saltea.
OK, ceva nu se pupa aici.

Ziua 2 si ceva, imediat dupa.
Admir pictura renascentista pe care am executat-o cu bluza de trening pe interiorul cortului, folosind marea parte a tantarilor deja existenti. Am dat cainele afara, de asemenea doi adidasi diferiti. Pun inapoi cuiele care ancoreaza cortul, le gasesc langa lada frigorifica deschisa. Lumea inca nu e chiar cea la care ma astept. Ma culc inapoi.

Ziua 2 si inca oleaca.
Incet, incet piesele din puzzle se reaseaza.

Lolek n-a dormit deloc pana acum, face galagie pe-afara, alaturi de Papa Beer. Leo’o nu se simte nici el mai bine. Il identific ca fiind vinovatii pentru caine, tantari si de-astea, razbuna
<bum>un _ceva_ loveste cortul, ratandu-ma cu putin</bum>
rea va fi crancena!

Zona de camping e mai mica decat o credeam aseara; n-are decat vreo cateva sute de metri patrati, nicidecum 5485487564 kilometri patrati cat percepeam. E amplasata doar in soare, nu e pic de umbra. La amiaza temperatura ajunge pe la 60 de grade in cort, iar diferenta de temperatura dintre zi si noapte provoaca un comdens masiv. Practic dupa ora 7 dimineata nu se mai poate dormi inauntru.
Vrei sa stii de ce. Pai numa’ numa:

Am deschis netbookul la terasa, dupa ce-am baut cam un chil si jumtate de apa. Se pare ca si dracia asta a baut cu mine aseara – e o gramada de apa’n el. Nu-mi pot explica, dar indatoritori, colegii imi explica cum ca pe drum de la bac inspre tabara Papa Beer a tinut demonstrativ echipamentul deasupra valurilor. Un val a facut un slam dunk si a lovit usuuuurel asusu`. Da, destul de logic.
Ca orice taran moldovan, prefer sa cumpar bere de la terasa decat sa-mi aduc din cea adusa de-acasa. Vine si restul echipei, cu ochii mici ca de pitbull.

Care echipa imi mai explica ce-a fost aseara. Topul Club Life are o noua intrare – eu. Cat de obosit am fost aseara, n-am reusit totusi sa gasesc corturile (desi e vorba de un teren de cateva sute e metri patrati). Nu am reusit sa sar un gard de juma’ de metru, dar i-am alergat cu lanterna pe prafi, sa nu ma lase de izbeliste, vreo douaj’ de minute. In schimb m-au convins sa incerc o portie de fan proaspat cosit… Au facut si foc de tabara, da – foc alimentat de colegul Kamikaze, sa fie! Ma rog, nu prea mai ardea, da’ orisicat!

Lolek a servit o sesiune de sauna in propriul cort – i-am inchis toate fermoarele si l-am lasat sa fiarba un pic in sos propriu. E viu, doar ca arata ca Arthur Dent – cu prosopul ala pe umeri. A dormit la randu-i cu catelul…

Leo’o se plange ca are o buba la dejt. Mda, in mod normal trestiile fac asta – te taie daca tii neaparat sa le apuci din mersul barcii; si-apoi, a rugat-o pe Khris – doctorita-de-la-organizatori – sa il ajute. L-a pansat, iar el a intrebat-o rugator “imi taiati degetul?”. Evident, sa il streseze, doctorita a raspuns afirmativ, la care Leo’o, mai sa dea in plans “cum, sa tin halba cu patru degete?”. Aseara a socializat cu o brunetica de la Albastorsi- care s-au coalizat impotriva lui, s-o lase in pace. Tipa dupa toate gagicile frumusele (si-s o gramada de pustoaice aici) “DA”!. Una dintre ele, mai nevinovata la minte, il intreaba de ce face asta – el raspunde calm “poti participa la miss!”. Pustoaica nu percuteaza si-l intreaba de ce concurs de miss e vorba – iar Leo’o ii explica: “MisS-arScula”…

Se joaca volei – si reusim o infrangere maiestuoasa, din motive de mult praf. Ca astia erau praf! Ne ajuta o domnisoara foarte draguta, Flori de la <alt club, nuj>, dar Papa Beer nu izbandeste nimic. Leo’o se cere in teren, dar nimeni nu risca.

Ii asteptam pe ceilalti patru, care ajung destul de tarziu. Dar in forma. Intre timp, incercam sa dorm, doar ca Leo’o ma ia tinta de wrestling – e destul de greu sa dormi cand cad nouaj’de kile pe tine. Altii presteaza despre baie, apa Dunarii e excelenta.

Ziua a treia – o terasa ca oricare alta
Bolek se straduie sa ne dea desteptarea la concurenta cu cocosul – si gastele astora de-aici. A venit ieri, impreuna cu ceilalti. L-am ajutat aseara sa scape de tantari, la focul de tabara, folosind o vasla de plastic. Scoate un zgomot interesat cand o lovesti cu sete de pielea goala, proaspat unsa cu tuica (tot metoda anti-tantari).

Am senzatia ca am fost batut cu bata de baseball. Trebuie sa fie din cauza metodelor de wrestling practicate de Leo’o – nu stiu daca sunt chiar corecte, cel putin aplicate unui individ adormit. Acum, o scuza ar avea – e cam rupt. Ii streseaza de zor pe cei de-aici, pare ca are locul 1 in top asigurat.

Mustangel trage de undite si alte scule, crezand probabil ca va prinde si ceva peste (de fapt, a prins o stiuca de vreo jumatate de metru). S-a trezit azinoapte pe la 3 jumatate, sa prinda sezon bun – ora la care oamenii normali se culca.

Triple G a fost la rand sa doarma cu cainele. Asta dupa ce a cazut peste cortul propriu, aproape distrugandu-l. Din cate am inteles, totul a fost facut conform normelor europene in ceea ce priveste drepturile animalelor: Kamikaze a gasit un peste pe undeva si nefiind sigur unde sa-l depoziteze, a inceput sa intrebe pe cei treji “unde se duce pestele astaaa…. unde se duce pestele astaaaa”; Papa Beer i-a sugerat al patrulea cort pe stanga…

Bolek a fost inspirat sa ia o camera la motel; scumpa, dar aerul conditionat face sa merite pretul. Plec cu Papa Beer si Bolek peste Lolek, inghesuindu-ne la racoare, care in pat, care pe jos – sa completam somnul. Reusesc pana pe la 9, iar astia chiar pana la 12; datorita eforturilor de aseara.

Sunt o gramada de feme faine pe-aici, doar ca parca se pierde pe undeva scopul initial dupa ce ii dai mai tare cu berea. Chiar vad mai bine asta acum, dupa atata apa minerala bauta.

La terasa asta de la Delta Paradis au si mancare. La oferta, o omleta e douas’cinci de lei. O Timisoreana e 7, o cafea 5, iar meniul special “Muntoman”, de treispe lei iti da posibilitatea sa mananci un bors si-o saramura de peste (am incercat si eu, m-am ales cu arsuri la stomac). Organizarea e OK, fara fotbal insa (Club Life se pregatise tot anul pentru asta, din pacate).

Replica editiei asteia ramane ‘Incet si Trist’ (chestie de IT, cum ar veni). Bancul e stupid, iar replica prinde imediat la public – Leo’o isi face prieteni noi, imediat si-i convinge ca totul trebuie sa se desfasoare intr-un singur mod – asta. Trebuie sa mai mentionez si “Am fost si bolnav…”, precum si “sa-mi dai scrisorile ‘napoi”.

Concursul clubului se desfasoare de asemenea in conditii bune; Cupidon trage tare din urma – cu supa de peste in cap, Bolek nu reuseste sa se afirme prea puternic (in principiu pentru ca doarme cam toata ziua de sambata), iar Kamikaze e uluitor de cuminte. Cel putin pana cand imi ia bluza de trening, declarand raspicat ca nu are de gand sa mi-o inapoieze. Imi ofera treningul lui nou, dar ala e in cort, care e departe (300 metri, ceva) – si ameninta ca se azvarle in Dunare imbracat daca insist. Asaaaaa? “Pai, da ma bluza!” DONE!

Organizatorii nu ne primesc in proba de Cultural; reusim insa sa ne strecuram in proba Supriza. Pe drum, Leo’o imi provoaca emotii dure, azvarlind o tigara – din fericire -  inspre stanga, in apa, avand insa sanse mari de tot sa o azvarle inspre dreapta. In stuful uscat care imprejmuia o cladire. Ma gandesc ca daca s-ar fi intamplat cumva joi seara… sa zicem ca plecam foarte repede acasa.

Proba supriza presupune ca eu, Cupidon si Leo’o sa ne manifestam ingeniozitatea in construirea unei barci ad-hoc, dintr-un snop de trestie, in asa fel incat sa poata sustine greutatea unuia dintre noi. Proba ne descalifica din start, deodata ce eu – care as fi cel mai usor – tot sunt dublu ca greutate fata de oponentii mei (pustoaice la 40 de kile). Dar Cupidon salveaza ziua, luand snopul sub brat si azvarlindu-se in apa murdara din canal, terminand proba in 1.16 minute. Evident, organizatorii nu sunt de acord – dar cine-a spus ca trebuie sa fie neaparat o barca? Pluteste? Sustine greutatea participantului? Pai si-atunci?

Cupidon protesteaza de zor impotriva deciziei arbitrilor, strigand de zor “Stop joc!” – mai ales ca a constat (el stie cum) ca zona e periculoasa. Mie imi pare mai degraba o balta imputita. Oricum, ceilalti participanti isi termina “barcile” si incep cursa de inot cu ele. Evident, am putea sa-i dam in judecata – in fond conceptul revolutionar “snop legat cu ata” ne apartine, am fost primii. Pe de alta parte, ambarcatiunea noastra e amfibie, ca a fost adusa pe uscat de Leo’o pentru a putea participa Cupidin pentru a doua oara. O si face destul de bine – un merituos loc trei. Acum, nu sunt sigur de prestatia mea de pozat ca un fel de Rambo local, unduindu-mi musculatura reliefata (sub burta de bere) in fata arbitrilor, ca o a dou parte  a probei. [din motive de ras pe burta, nu exista poze de calitate, doar ceva extras din filmulete]

Foamea urla – Cupidon propune o gasca. Anume, sa platim o gasca de la astia de-aici; facem afacerea pe la 18, dar avem de asteptat patru ore pana reusesc sa aduca aproximativ 100 grame de carne de fiecare, la pret de 10 lei. De banii astia prind un spate , dar e bun si ala. Oricum, e mai mult de pofta – iar numai gandul la bors+samura de lin ma fac sa trec prin senzatii amarnice de greata.

Suparati, ne retragem la terasa (unde reusim un record de nefacut nimic si baut bere de 14 ore in continuu!) planuind urmatoarea mutare. Proba de Cultural ar fi apoteotica, doar ca nu ne vor acolo. La dozatorul organizatorilor e berea 4 lei, dar nu prea avem de ales, am terminat-o pe a noastra – si cu nerv puternic Cupidon ne incanta cu Miorita, Iu-iu-iu-i, Treceau batalioane romane carpatii si, evident, S-o suit Pista pe cal. Cantam cu totii, protestele vanzatorului de bere nederanjandu-ne. Respectivul ameninta cu seful lui, dar Lolek, Capitanul nostru ne ordona sa facem panarama. Ei da? Si cantam de rasuna toata zona.

Ne tragem inspre focul de tabara, incolonati si facand cate trei pasi inapoi pentru orice injuratora scoasa (la ora respectiva e foarte greu sa n-o faci); tantarii sunt omniprezenti, parca mai rai decat oricand.

O usoara altercatie se isca intre Kamikaze si unul dintre participanti; din pacate, respectivul nu-i vorbeste prea politicos, al nostru se supara, Capitanul Lolek intervine dar organizatorul-sef nu ne da satisfactie. Ordinul mult-asteptat vine imediat – “Faceti panarama!”. Si facem. Evident, managementul se desfasoara in salturi “acum…nu, stati! acuuum…nu, mai stati!”. Rasul e general, alimentat si de bere, tuica si alte de-alea. Organizatorul sef nu reuseste sa se faca inteles – nici nu vad de ce – Lolek il expediaza rapid; probabil habar n-are ce s-ar fi putut intampla daca nu-l linisteam pe Kamikaze.  Participantii sunt neabatuti in dorinta lor de-a canta imnul “Albatrosului” cel putin cate-o data pentru fiecare grup participant. In rest sunt chestiil pe care le auzi de fiecare data, nimic original. Dupa vreo ora si jumatate spectatorii au ramas mai putin de 80…

Dupa o sedinta de wrestling intre Triple G si Leo’o care atrage mai multi spectatori decat sceneta de la concurs, ne retragem la corturi.

Ziua a patra – Da!
Daca ieri castigatorul unei nopti de vis cu catelul a fost Triple G, e randul lui Kamikaze sa se bucure de prezenta patrupedului. Nu cred sa aiba purici – tantarii de-aici nu admit concurenta. In cort e prea cald, nu mai are rost sa incerc sa stu inauntru; nici afara nu se poate dormi, in 10 secunde de cum ma intind in spatele cortului, la umbra pe saltea, un tantar ma loveste nemilos pana’n straturile subdermice.

Il ajut si pe Papa Beer sa stranga cortul. Din pacate sar peste etapa cu “scoate orice din cort inainte de-al strange”, unde “orice” reprezinta si persoanele vii. Rezista binisor inauntru, pana lui Furadan i se face teama cum ca s-ar putea sufoca. Nu, nu se sufoca – dupa ce-l extragem de-acolo se baga singur inapoi.

Ne repliem la terasa. Prima barca ar putea lua patru dintre noi, sa zicem cei veniti ultimii. Dar printr-o mutare strategica, Cupidon rechizitioneaza intreaga barca. Il trezim pe Lolek, adunam tot ce mai e de adunat rapid si pana sa se prinda organizatorul am incarcat complet barca. Nu mai are ce face si ne tine un discurs moralizator, din care retin doar ca s-ar putea sa nu-l mai vedem la anul. Cred ca pleaca pe undeva. Iese si Lolek – in urale, pe post de ‘onor la comandant’, finalmente si plecam.

Traseul de aproape o ora prin canalele Deltei e cel mai plictisitor lucru de pana acum. Ne asteptam sa se intample cu barca noastra cam ca avionul prezidential polonez – tot clubul e la un singur loc – dar afara de o oprire de vreun minut cauzata de motorul barcii, totul se desfasoara ok pana acasa.

Later edit: amicul Angel ne spune ca pusti participanti la tabara – vreo suta, cred – au facut galagie si s-au opus idee Albatrosilor de a nu ne mai invita. Apreciem suportul, oricum ne vedem la anul. Cu sau fara Ze Organizator…

“Nu vrei sa mai raman? Mai e pana pleaca microbuzul…” – refuzasem, vedeam ca e obosita – nici eu nu ma simteam mai bine. “Intoarce-te, ma descurc de-aici”. Desi doar doua cutii de bere sunt putine pentru un drum de trei ore in caldura din masina fara aer conditionat. “Ne vedem peste doua saptamani” – si-am urcat.

Scosesem netbookul, nu-mi ardea inca de film  eram curios sa ma uit peste poze.  Trecusera parca doua zile – soarele inca-mi incingea pielea, mirosul de zapada inca staruia. Hiperstimulare informationala, atatea locuri vazute in atat de putin timp, in clipa asta inca nu am realizat detaliile complete. Pozele vor face asta.

…Incepuse ca idee – unde plec de unu mai; n-aveam chef de stat la terasa, n-aveam chef de sarbatori campenesti cu iz politic si mizerie maxima, nici de servit bere la dozator. Voiam sa plec pe undeva, dar toti cei din club aveau altceva de facut – sau erau la munca. Din vorba-n vorba, aflu ca vechea mea prietena R. ar avea de gand sa plece la plimbare cu masina-i. Doar ca nu e sigura. Am presupus ca poate-n doi ar fi altceva – si am presupus binisor, planul s-a cristalizat imediat… iar vineri seara eram in Bucuresti. Amicul Marius imi adusese un bax de bere, veche datorie, asa ca aveam rucsacul plin cu cutii. Plus un tricou, un trening, o lanterna si o pereche de ciorapi. Ca sa zic asa, eram pregatit pentru orice!

Planul era sa mergem in Mehedinti, la Ponoarele. R. aflase de nu stiu ce sarbatoare populara acolo, plus pesteri si-alte fenomene. Acum, nu fusesem niciodata in zona respectiva, era relativ aproape de Bucuresti (vreo 400km) – puteam sa ne cazam acolo, treburi de-astea. Imi parea un traseu foarte bun, poate gaseam si-un drum sa trecem la sarbi, granita avea sa fie aproape.

Gazda excelenta, R. ma rasfata cu tot felul de chestii, bruta din mine fiind total impresionata de tratament – si-ncearca sa raspunda asemenea… pe cat posibil. Apoi, avand destule chestii de amintit si discutat ne-ntindem pana pe la miezul noptii la palavre, cand realizam ca totusi trebuie sa plecam dimineata la 5…

Pat strain, nu prea reusesc sa dorm. Nu mai am varsta la care sa ma refac doar dupa cateva ore de somn. Plecam usor din Bucuresti, la ora aia nu e mai deloc aglomeratie. Traseul e usor – mai putin intersectia aia de la Rm. Valcea, R. n-o rateaza decat o singura data. Conduce excelent, are vana, duce masina exact cat si cum trebuie pentru maxima eficienta. Injura de asemenea destul de binisor, pentru un sofer de Bucuresti…

E cinci jumatate, mi-e rau de somn. R. e destul de afectata si ea; un soi de sindrom alergico-ceva (da, instruitul-medical din mine isi aduce aminte de termen, cumva; sau parca si R. imi zisese…) o darama – n-am fost atat de `racit` in toata viata mea. Simt in ea

…scriu acu’ ascultand Guerilla, baga astia muzica nais, ca de obicei, ca amplifica aducerile-aminte; prafii de langa mine vor sa schimbe muzica, sa-i fut!…

o vointa de viata pe care n-o stiam. Asta ma face sa desfac o bere. E sapte juma’te, dar pe undeva trebuie deja sa fie ora legala. Presupun ca oricum in be forty for r nu se aplica vreo regula. Dammit, ma simt ca in concediu…

Analizam vreo cateva filme, ceva carti -0 dar mintea mi-e la R. – cine e ea acum? Cat de mult  e cea care mi-a schimbat undeva cursul vietii (undeva – august nous’noo, dupa eclipsa)?  Zece secunde per intrebare introspectiva.

Si ajungem la Tg. Jiu. Ca orice turist cu bun-simt, acordam maxima atentie celor 3 (trei) chestii vizibile in oras. Coloana Infinitului (mni-am propus sa fac si eu ceva astfel incat sa fiu tinut minte -  sa sap o groapa de vreo douaj’de metri, sa o numesc “coloana minus-infinitului”) – ei bine, oamenii astia au stiut sa profite de marunta lor atractie. Amenajare excelenta, pana si o buda publica mai curata decat aia de-acasa.

Mergem pana in celalalt capat al orasului, sa vedem (mergem = ratacim) alelalte doo chestii din Tg. Jiu. Presupun ca restul orasului sta financiar in turism, ajungem sa mancam intr-un hotel din mijlocul orasului o ciorba de burta – nuj’ cum sa-i zic – acceptabila. Zambetul si tratatia chelneritei a facut restul. Mancam si bataie la tratatia asta!

R socheaza un templar… guardian… ce era ala, ma? Un nene la sacou, cu insigna, pentru ca s-a urcat pe unul dintre scaunelele alea facute din beton, ca-s patrimoniu. Da? frate-meu face cu cofraje ceva mai meserias….

Pleaca ma, n-am nimic, asa scriu eu! Adu-mi o bere!

Hai ca de-aici n-am mai fost. Avem cam la treij’de kilometri de mers pana la Ponoarele.  Drumarii presteaza despre asfaltat. Dar PRESTEAZA!  Ce naiba, ce-o sa fie a doua zi, concert ACDC? Nu, doar ca trag un pic de ei … Un bastinas spune ca s-ar astepta la zece mii de insi duminica, si baga in draci. Nu ma abtin sa nu fac comparatie cu Vrancea, aci e un singur (aci? asta nu e oltenism?) drum asfaltat in ultima vreme, zic, unul de-asta prin judet. Bine-bine, aici presupun ca se fura fonduri ca oriunde, da’ la dracu`, macar vad ceva!

Ponoare. Aglomeratie, multa lume vrea sa vada 50 de hectare de liliac inflorit. Aci avem asa: una bucata pod natural, recte Podul lui Dumnezeu {buuun, aici urmeaza o paranteza lunga; e clar ca Al-De-Sus a angajat subcontractori romani cand a facut zona asta – material lipsa, se strica dupa doar cateva zeci de mii de ani [si ce, ma? comparativ cu 7 miliarde... (nu, nu stiu care e varsta geologica, simte-te liber sa comentezi, da-te-n...)]}.

R. ma cara dupa ea pe deal – belea, o sa vedem o gramada de chestii nemaivazuteeeeee! Mai ales cand constatam ca sunt acolo altii, deja – cu masini, motociclete, de-astea. Prea multa aglomeratie, zicem noi (asta suna straniu). Coboram spre pestera, constatand ca au aer conditionat la greu. Chit ca ne imbracam mai acatarii, nu e cazul sa trecem mai departe – sa ramanem doar in postura de simpli turisti.

Nu sunt cine stie ce orientat catre trendurile actuale – nici nu-mi pasa prea mult de chestii care nu ma afecteaza direct, pe termen scurt. Vad insa ce-o sa se intample ceva mai incolo – si parca e fain sa vezi momente din ce-a fost, inghetate-n piatra (hai, ca’s poet) – dar structura asta.. parca ar fi pacat sa fie pierduta. Nu e unica de gen, probabil – dar macar miroase a liliac!

Liliac. R. (mai tarziu avea sa decida ca eu am rol de blonda din dreapta) vrea sa urcam pe dealul respectiv, sa vedem padurea de liliac. Pai nu e mult de urcat – cel putin asa spun doi bastinasi cu care intram in vorba. Un Paul foarte amabil, impreuna cu amicul lui (imi cer scuze fata de el – nu am retinut cum s-a prezentat) ne indica cum ca ar trebui sa urcam, e vreme de mers vreo 40 de minute (stiu, puteam scrie si cifra asta) catre padure;  “sa mergem”, zic, “controland in minte cata bere mi-a mai ramas, presimtind ca aveam de carat rucsacul…

N-am carat nimic, ma (as in “cititorule, ma!”). Ca era tot acolo. O multime de indivizi urcand ei 2-3 km cu masina, aducandu-mi aminte de aventura din Delta; aproape o mie de metri – daca nu mai mult – de gratare, metode noi de facut grill, cu cheltuieli minime – si-o Timisoreana rece, pe care am preferat sa mi-o torn singur – nu ca n-ar fi stiut omul de la dozator sa faca asta, dar voiam sa ma simt ca acasa .

Uitasem sa zic, m-a impresionat foarte mult organizarea – umezirea drumului sa nu se ridice praful, un nene militian (ceva gen cu doo table, chestii) rupt in gura de beat ce organiza traficul (vreo doua dacii rablagite) si niste vaci pe care le-a pozat R. Mi-a adus aminte de bancul ala cu blonda’n sant…

Nu era de stat. Bastinasii de ne-am indrumat inainte ne spusesera si de alternative de cazare – nici una langa Ponoarele; cred si eu – urma sa fie sarbatoare populara, wtf?

Suntem de acord – eu si R. – sa petrecem noaptea in apropiere. Anume, Ranca – vreo suta de kilometri distanta, da’ ce ti-e suta in zilele astea? R. conduce asa cum as conduce si eu dupa ce-as 1. renunta la bicicleta, 2. as busi masina de 3-4 ori, 3. altele – ce sa mai, ii place. Atipesc, trezindu-ma la Tg. Jiu, neindeajuns de repede pentru a o face pe GPS-ul, insa – ratacim vreo jumatate de ora prin oras pana ma orientez destul incat sa realizez unde suntem.

Cred ca simt ceva in legatura cu ea. Chiar daca a trecut atata vreme…

Simt ca-mi pare rau ca n-o sa pot bea o (as in 4-5) bere cu ea.

Pai ajungem cam la ora opt seara la Ranca. Ranca (linkul era primul la gugle)? Pai, de ce nu? E frumos tare aici <completeaza cu metaforele tale preferate>, drumuri – din nou – ca’n palma, lucrate.  Cam atat am vazut din statiunea asta. Zapada o gramada, chiar imi era dor de-oliaca de racoare – dupa doar sase luni de iarna.

Ei, da’ si cand intram in pensiunea aia de ne-a zis-o Paul – zic eu, Pensiunea Paradis. Care pensiune ne primeste ca pe doi copilasi. Am mancat salatica, am fost intrebati daca mergem mai departe in excursie, daca vrem inca niste cafeluta, chestii de-astea. Conditii excelente – pretul la papica destul de piparat, totusi. Da’ orisicat!

Ei, si dimineata am mai contribuit o tura la bugetul local (sau al patronului) – dupa care am incercat sa izbandim catre partea ailalta a muntelui; doar ca nu se putea – la nici un kilometru, zapada facea cu ochiul Citronelului (R., e mascul, l-am simtit eu!) – de-o parte si de alta; acu’,  daca era dupa mine, mai mergeam olecuta.

Cu bicicleta – sau cu Vitara de vreau  sa o achizitionez (candva).

Bun, stai sa vezi – ca ne-am intors. Era cam zece dimineata, R. vine cu ideea sa mergem la Polovra[g|c]i. Pestera , manastire &stuff. Mergem – asa am si eu o sansa sa aprind o lumanare pentru uploadatu`-intru-Al’De’Sus-tata. Mai erau inca vreo doi, am baga oarece lumanari si pentru ei; oricum, nu era ca la Lainici – aci (iar oltenisme, inca suint in GJ) era liniste.

Pestera. Urcam alaturi de alti aproxmativ 20 de turisti amatori (copii) si alti aproximativ 20 turisti profesionisti (de-astia cu masini, ca e greu sa urci 10 minute pe jos, ‘tu-va’n gura!). Pestera e organizata fain, nu zic; as vrea sa intru, dar mi-e cumva cam racoare – chit ca afisul spune ca ar fi o pestera calda – 8-10 grade; preferand o pestera cumva torida (25-30 de grade, plm, ca’s in  tricou)  o rog pe R. sa coboram catre masina. Da, aia rosie, in care ma simt ca acasa si

Mi-am pierdut stilul de inceput. Cred ca ma simt mai bine asa, parca se mai duce senzatia aia de lipsa si

sa plecam catre Bucuresti. E devreme – daca stau sa ma gandesc, am transport acasa pe la sase seara – dar R. e rupta,

nu, ma, nu de-aia!

nu e cazul sa insistam cu de-astea. Admiram un indian local, calarind pe deselate si distrandu-se pe chestia asta la maxim.

R. conduce mai bine decat multi prieteni ai mei. Te poti baza pe ea. Si i s-au intarit sfarcurile. Dar asta-i poveste (i-am zis ca nu, nu i- s-au intarit). Ma duce acasa la ea, unde (as fi ramas) schimb cele aproape zece kile de bere cu carti. R. imi ofera un extraordinar cadou – imi imprumuta multe SF-uri cu care am sa-mi ocup mintea…

Renunt la a ma mai uit la poze;  dammit

cica sa scrii ceva gen ‘am locuri de vazut, persoane de cunoscut’… doar ca nu poti. si presupun ca te’ntrebi (vezi, am renuntat la politeturi) care-i treaba cu eclipsa. stii ce? pai, prin ’99, a fost o eclipsa totala de soare, si-am fost intr-o tabara mesrie, unde-am baut multa bere. au mai fost si altele.

Ma simt ca lada de paie in care a fatat cateaua. E clar, fumatul nu-i de mine – nici amestecatul cu vin fara apa.
Oricum niciunul nu se simte mai stralucit. II dam cu ciorba lui Remus, care face minuni la sistemele zapacite de stres. Parca as bea mai degraba o bere. Sau nici atat.

Bere care vine intr-un final spre seara, cand coboram la Cetate. Muzica e excelenta, dar nu prea inteleg versurile, maghiara imi e cam ruginita. Dar am inteles cateva cuvinte “Miorito” si “Bisso”. Sper sa fie ce cred eu…

Oboseala si amenintarea unui drum prin ninsoare maine ne determina sa ne retragem devreme.

(duminica…) pacat ca nu am avut parte de ninsoare la inceput. Acum, pe de alta parte, o sa avem parte de drum cu peripetii – cel putin pana ajungem dincolo de Targu Secuiesc.

I-am lasat gazdei pantofii rupti, plini de noroi, ca amintire. La schimb, am luat un set de baterii pentru suflet nou-noute, incarcate la maxim. Desi prevad ca dragiele mele cunostinte vor avea grija sa mi le descarce mai repede decat e prevazut in garantie…

Chestii, nea’ Vasile.

Sa nu intri-n gura femeilor, la naiba! Flori si Lili comenteaza cum ca n-au putut dormi; pare-se ca dragostea cu nabadai cauzeaza insomnii. Mai ales cand e vorba de dragostea altora. Invidioase? Probabil – asa mi se sufla din public (Cristina, care e mai vesela decat s-a culcat az’noapte – cred ca e de la aerul curat).

S-au trezit si astilalti, vin sa se spele pe dinti. Cu vin. Incerc sa scriu, sapand dupa bruma de amintiri ramasa, dar trebuie sa ma curat de sentimentele negative mai intai. La buda din curte, mai apoi cu bere rece, in locul unde azinoapte s-au comis toate chestiile alea de care imi e rusine acum. E o pisica pe-aici, tropaie naibii!

E o zi extraordinara, insorita. Taman buna pentru stat afara si batut cu bulgari. Dar parca efortul e prea mare…

<edit ciprian> ia pula.<edit>
<edit ciprian>pentru tine codrutz<edit>

Simple bear neccesities – cum ar veni: zeama de muraturi, coniac tinut in zapada, litri de cafea, totul cu nobilul scop de-a sterge mahmureala, pregatindu-ne pentru o noua sesiune de lupte.

Speed edit. Narghileaua. La dracu!
Sunt beat. Sun persoane din agenda telefonului, nepasanu-mi ca ma costa cate 3-4euro telefonul (bine, ma, de ce voiai sa stiu ca esti tu in nuj ce insule?). si-acum, petrecandu-mi minute in fata telefonului, cauitand adrese pe care sa le accesez, ma’ntreb – cati trec peste numele meu din agenda lor, zicandu-si “da-l in pula mea”? Ca eu fac asta, stii?

Maria. Da ma si mie sa trag un fum. (revin)

Ciprian: ba, in juma de ora ramanem fara apa
Remus: Da? Merge cu narghileaua?
C: mai e doar atat vin
R: …zice ceva

Eu nu mai zic nimic, vad tastele cu un ochi. Ma duc la somn, ca e de belea!

Dupa vreo doua ore sunt trezit brutal, cu lantul. Lant de aproximativ cinci chile, pescuit de Remus si Sorin din plimbarile lor cu narghilitul; asta presupune purtatul unei fete de masa in cap si tamaiat cu narghileaua pe la vecinii mai primitori. Si mai generosi in ce priveste vinul.
Astia nu se potolesc nici de revelion – se apuca de canasta (un joc taman bun de omorat timpul, dammit!) – mai apoi se lasa si cu film; situatia se’mpute, plictiseala se-asterne. Dar gazda vine cu lautari – respectiv una bucata acordeonist tigan, mare maestru in alde acordeon – care ne canta cam tot ce-i cerem.  Flori stie multe din cantecele respective, desi cred ca mai degraba tiganul le stie pe toate.  Aud ca multa vreme a cantat prin Franta – zic ca a facut toti banii.    Si-ar mai face si de la noi, fiecare lasa cat poate. Patit fiind de anul trecut, arunc repede banii mai mari de 10 lei peste masa Mariei, cu ordine stricte sa nu mi-i mai dea pana dimineata. La timp se pare – imediat dupa aia imi pare rau, ca voiam sa-i mai dau tiganului, sa-mi cante binisor de-alea de inima albastra…
Intr-un tarziu fug in camera, sa-mi odihnesc pleoapele. Si le odihnesc…pana a doua zi.

Deschidem sesiunea cu Timisoreana. Unii sunt mahmuri, presimt ca voi trece prin aceeasi stare. Dar nu azi.

Se fac pregatiri pentru bucatareala. Anume, Remus taie carne marunt, Ionica toaca ceapa si-alte chestii de care stiu ca nu e cazul sa ma ating in bucatarie. Nu-i mare minune de facut acum, pana fierbe gulasul (aproximativ zece chile de material au fost pus la fiert, intr-un ceaun deasupra pirostriilor); pe de alta parte, o ciorba de vita sta la foc domol pe aragaz. Timp ar fi de bautura, dar daca o iau de pe-acum am sanse sa apuc revelionul dormind. Sau altceva.

Plec cu capra, asadar. Cu caprele, sa fiu mai precis. Incet, prin namoale si zapada care se topeste, coboram catre Cetate. Restaurantul.
Admir fauna locala, curul respectiv meritand o fotografie de-aproape, cu pretul apei in bocanci. Fetele risca sa cada in nas, mai ales Lili – ai carei bocanci de piata Matache rezista fix de banii pe care i-a platit pentru ei.

Sunt complet dezamagit de supa de gulas servita. Baaaaa… asta era ma-sa in februarie, basca  in august! Dar acum? Reincalzita, fara arome, fierbinte de nemancat? Ba, ati scazut in ochii mei!

Gagicile discuta despre diverse chestii femeiesti. Faptul ca au incredere in (sau nu le pasa de?) faptul ca le ascult ma fac un moment sa ma intreb daca nu devin vreun soi de poponar. Verific, nu, nu e cazul – probabil ca e un soi de reclama mascata.

Mda. Sa mergem, cum ar veni, la borfete. Mofete – unde Lili incearca temperatura apei bolborosind – cu degetul. Apoi cu tot piciorul. Oricum nu mai conteaza, chestia aia pur si simplu nu ingheata pentru ca bioxidul de sulf emanat n-o lasa. Presupun ca are temperaturi negative. Raman insa cu presupunerea, nu ma incanta sa fac experimente. Poate daca in gaura aia unde iese doar gaz ar fi protoxid de azot, nu atmosfera de pe Pandora.

Revenim. Mi-am luat berea neconsumata din restaurant, chelnerita era genul careia trebuie NEAPARAT sa-i lasi un baccsis generos; toata numai zambet, rapida, serviabila la maxim – nu cred sa fi avut, asadar, ceva de comentat. Afara e vreme de primavara, flescaraie la maxim. Noroc de bocancii pe care George voia sa-i arunc…

La vila, arome de gulas ne-mbie (ce de cacat suna frazele astea, dar nu-s cine stie ce poet, sa inventez expresii noi); doar ca nu e gata. Printre altele, ciorba e taman buna de mancat, ceea ce si izbandim. Fiecare dupa capacitatea stomacului – eu o farfurie jumate, Remus trei (probabil atat stiu eu). Transpiratii ma trec, ciorba asta te scoate din boala! Tamiflu e de cacat, asta e tratamentul pentru gripa! (Chiar, n-a murit nimeni anul asta de gripa normala?)

Dragostea pluteste in aer, Dan si Ionica dispar usuuuurel, probabil sa joace carti. Eu asijderea, la somn. Ca deh…

Gulasul e gata, dar printre altele, nu am adus sare. Nu mai zic de cutit-cartofi(aici a intervenit Flori, a luat de jos de la restaurant)-chimen-etc. Remus il lasa usurel-usurel sa fiarba la foc mic, amestecand diverse-n el, chiar si marar. Fetele nu vor prea iute, desi chestia asta vrea patru pachete de boia la zece chile de material.

Sorin a plecat incoa; mai cautam amatori de revelion la munte, insa e deja foarte tarziu. O sa fie ceva gaura in buget, sa compensam lipsa. Asta e.
…

Asteptam sarea. Sorin merge vijelios, ceva de genul 35-40 kmh… gulasul fierbe in nestire, vin nu mai e…

Dar ajung. Surpriza, supriza – Ciprian si fica-sa au venit odata cu ei, ridicand problema “cum dracu’ ne mai intoarcem acum, ca loc nu mai e”.<edit ciprian> ia pula.<edit>

Sentimente contradictorii, fete uimite, de-acum nu conteaza – sa curga vinul! Si curge!

Cum nu tin minte cine stie ce, o sa incerc sa sumarizez. Asadar, dansuri, hore, sarbe, vreo doua-trei “bluzuri”, ca’n tinerete… Maria – sora lui Sorin – boceste nitel la un moment dat, din motive de divort recent (da, douaj’de ani…), Cristina suficient de praf sa danseze cu Remus o chestie care va ramane pentru posteritate drept “dansul patratelelor”, Jack Daniels original si JB fals, vin mirosind a sulf, gulas, iar ciorba, ras general.
Se vace de miezul noptii, iesim sa dam cu petarde si sa desfacem sampania; poze de grup, in care imi fac datoria sa semnez cu originalitatea-mi recunoscuta: intr-una imi arat cucul (nu s-a vazut, cica), in a doua curul. Sper sa inramam pozele astea… E corect sa cantam aia cu “s-o suit Pista pe cal” aici, in Covasna?

Se aduce narghileaua – si de-aici se cam termina povestea. In loc de apa au pus coniac, e prima data cand inspir fum – si tras prin coniacul respectiv, in douazeci de minute ma termina.

Scriu in notepad, conexiunea de net nu merge aici, pare-se. Iar bufferul meu de memorie e redus rau, mai bine sa notez din timp in timp ce si cum. Nu doar eu sunt in situati asta, Lili tocmai a cerut lui Remus niste sorici – chestie care n-ar fi iesita din comun, daca Remus n-ar taia carne de vita. Pentru gulas!
Orisicat…

Planul era sa plecam cu doua masini, pe data de 30 – undeva pe la ora unu-doua dupaamiaza, cat sa ajungem la vila lui Csaki Barna, la Balvanyos in timp util – sa ne betivim cum trebuie… deh, antrenament de revelion. Doar ca la nu si jumatate Ciprian ne anunta ca nu mai poate merge (deh, nevasta-sa!), asa ca nu prea mai avem cum merge in acelasi timp. Remus vine cu alternativa de a merge cu trenul – da, pana unde? Pana la Onesti? Nu.

Daca tot am vanturat tara anul asta de-aiurea, cu rucsacul in spate… de ce nu as incheia in acelasi mod? Asa ca la trei dupaamiaza parasesc orasul, impreuna cu Remus – un nene ne ia la <edit lili, ca vorbeam la telefon>…mishto…..pula…. okazie</edit> ocazie. Ne-a iesit  cu plinul: Dacia veche de douazeci de ani scartaie din toate tablele, ploua in ea – dar are in spate vreo treizeci de bidoane de cinci litri…cu vin! Semn bun!
Adjud. Legatura – un microbuz mirosind a de toate – pleaca in zece minute. Testez GPS-ul, remarcandu-ma in multime cu vocea suava a softului, exclamand in italiana “Va rog sa incetiniti!”.

Onesti. Doua gagici blonde mama lor, de-au mers cu aceeasi cascarabeta cu noi merg inainte-ne; trecand pe langa o taraba, o tanti racneste la noi “petarde, baieti!” – ma simt dator sa-i multumesc, ca’n fond remarcasem si eu…
In autogara iau cate doua beri, ca sa ne racorim; vremea e torida, trebuie sa fie vreo cinci grade. Cu minus. Bate vantul, frigul intra-n oase si autobuzul intarzie vreo patruzeci de minute. Belea! La fiecare a patruscincea secunda din fiecare minut se aude infundat un “Muie, Ciprian!”. <edit ciprian>pai sa nu-tzi bagi pula<edit>

Macar avem parte apoi de un drum de o ora si jumatate in maxim confort. Netbookul incepe sa-si merite banii, chit ca filmul pe care-l vad nu e genul de film de vazut la drum.

Din Targu Secuiesc ne ia Dan, varul lui Remus; la Balvanyos ajungem pe ploaie, asta imi aduce aminte de august. Fetele ne asteapta in restaurantul de La Cetate – gazda e nevoita sa faca doua drumuri cu masina; Toyota Celica nu izbandeste sa urce dealul pana la vila.
Nu mai coboram la restaurant; e tarziu, iar aia inchid devreme azi, se pregatesc pentru revelion.
Doar ca Csaki (nu-i cacofonie, cred) (Chakie Chan? mi se sufla din public) ne serveste cu palinca. Din experienta stiu ca e EXTREM de tare si ma limitez doar la una, rasa precum tequila. Dar altii (eq. Flori) nu fac asta si se accidenteaza total. Ma simt in inferioritate, ma asteptam, sa ma intepenesc strasnic… dar cu cine?
Cabana e confortabila cum o stiam, somnul mi-e strasnic. Altii ar fi vrut baie-n camera, mie mi-e de-ajuns sa o stiu pe-aici…