…and the road becomes my bride…

Anul asta, tehnic vorbind… am stat mai mult degeaba (as in bere, filme, lene); ceea ce se traduce automat printr-o marire vizibila a sistemului personal de inmagazinare a produselor lichide din cereale fermentate, si-o musculatura de invidiat – practic sunt la fel de in forma ca pe vremea fostei – doar ca de data asta n-am pe cine trimite dupa bere; trebuie sa ma duc personal.

Drept e ca de la o vreme nu mai sunt foarte incantat de mers singur in trasee mai lungi de-o ora-doua. Vechii mei companioni nu mai sunt pe-aici, ori s-au lasat de sport; insa de curand au reinceput doua cunostinte mai vechi sa alerge cu bicicleta – doar ca nu pe cine stie ce distante.

Unul ar fi Teo (distanta maxima 40km dus-intors, cel mult 200m diferenta de nivel). Al doilea e Robert, sportiv de felul lui – si-a luat un Cube 26′, hardtail, frane pe disc, etc – bicicleta zdravana. Pentru o prima tura, am incercat toti trei un traseu scurt, pe dealurile din jurul orasului. de-aici si determinarea destul de exacta a capacitatii maxime a lui Teo…

Cum ieri lenea dadea semne de disparitie (agitatie de dupa examene, heh), am zis sa fug pan’la Tecuci, sa vad daca pizza aia din parcul lor central e la fel de buna. Cum ziceam mai devreme, nu ma incanta drum singur – si, la oarece bere, ii propun lui Robert sa mergem pan’acolo. Asa… in fuga.

Asta are indoieli intial – ca ar fi distanta prea mare, ca n-a mers atat, ca nu stie… dar il conving, zicandu-i ca o sa mergem asa… incet si trist, fara rupere.

Ei bine, a doua zi dimineata aveam la randu-mi indoieli ca e o idee buna traseul asta. Bate vantul puternic din fata, cam 35km/h, pedalam ca prin marmelada. Am mai patit asta odata, e extrem de obositor pentru trasee lungi. dar pana la Tisita sunt doar 16 km, partea asta din traseu necesitand doar doua opriri…

Urcus (de fapt, singurul de pe traseu) la Cosmesti, apoi drum intins pana la Tecuci, fara sa oprim prea des (3-4 ori, din motive de apa/sa dura/chestii de-astea).

…Cred ca daca-mi place intr-adevar ceva in toata Moldova asta, atunci e gradina astora de-aici, din Tecuci, dovada initiativei private e net superioare sistemului de stat (inainte, administrata de primarie, gradina asta nu era decat un parculet amarat, plin de boschetari, etc.).

Iar daca tot te duci pe-acolo (ca n-ar avea rost sa pun aici jda fotografii, cel mai intelept e sa mergi singur si sa admiri – primavara, zic eu), trebuie musai sa incerci si pizza de la restaurantul plasat mai inspre iesire (ca altfel nu ma pot exprima – ia-te dupa terasa de lemn). Nu zic asta platit fiind pentru reclama, dar daca merita sa faci 80 km cu bicicleta, prin soare puternic de vara si vant din fata, pana acolo pentru pizza… judeca singur.

Traseu de intoarcere, prin Movileni – Ciuslea, cu obligatoria oprire la crasma plina de tigani din zona. E drept, de sete as fi baut o bere chiar cu riscul de-a o plati!

Concluzia s-a tras de la sine – Robert a rezistat foarte bine, probabil un drum de munte i-ar face bine cat de curand. Si-asa planuiam de mult unul…

Dupa ce cu o seara inainte m-am facut PRAF, din motive de tequila@Times, (donata’n numele fratiei intre bugetari de Rotija), planurile de plimbare devenisera destul de stravezii. George ma anuntase ca pleaca la Lacul Negru, dar fiind vorba de drum forestier nu m-am bagat – nu cu bicicleta mea.

Ma gandeam sa fac un Andreiasu, asa… de toamna; trec peste durerea de cap (aveam sa aflu la intoarcere ca am facut alergand giratoriul de la Teatru, impreuna cu un individ mai praf decat mine, ba chiar reuseam sa merg inainte 5 pasi – si unul inapoi…), mananc zdravan, echipez bicicleta (ma enerveaza la maxim necesitatea rucsacului, cand am de carat dupa mine doar un telefon si ceva parale; borseta de cadru recent achizitionata ar trebui sa faca treaba), trantesc niste dumnezei vitezometrului (care nu mai izbandeste – cred ca firul e intrerupt) si-o iau din loc.

Ma simt ca lada de paie in care a fatat cateaua; o bere ar merge – de dres, dar vreau sa vad cum e  fara. Trec pe la bar – Club Life e pustiu, prafii sufera. Se pare ca-s singurul viu la ora asta.

Traseul are 70 km in afara orasului, la care se aduna vreo 3 in oras si 1.5 de urcat pana la Focul Viu. In teorie, acolo ar trebui sa fie oarece manifestatie a clubului focsanean de ecoturism cu acelasi nume – sunt curios sa vad care-i treaba cu ei.

Pedalez usor; beau traditionala bere in spelunca mea preferata din Odobesti, trec prin Brosteni, Mera, Reghiu si Andreiasu fara probleme – doar punandu-mi intrebarea daca nu cumva mai bine ma intorc. Nu ma intorc, starea de mahmureala dispare dupa primii 20 km.

Urcus usor, permanent; toate podurile sunt in reconstructie, aducand aproape 4 km de mers prin pietris. Nu am probleme – desi ma asteptam – cu camerele; cauciucurile au aderenta excelenta. Opresc inainte de podul ce duce inspre Focul Viu, sa alimentez – dar nu e bere rece, dammit!

Focul Viu. Zona e aranjata foarte bine, fata de anul trecut. Adaposturi pentru turisti, zid scund inconjurand zona cu focul, curatenie. Sunt si vreo 15 insi, n-am idee daca sunt sau nu de la asociatia de care am pomenit mai sus. As sta mai mult, dar ploaia da bip-uri: tunetele se intetesc.

Frana pe fata scartaie demential; punand mana pe disc, constat ca s-a incins strasnic. Probabil e timpul sa schimb placutele de frana. Cobor dealul perpedes apostolescu, ca scartaitul franei deranjeaza o echipa ce studiaza posibilitatea obtinerii celor 500 euro pentru fiecare copil…

Forjez; vreau sa obtin un timp bun pana acasa, chit ca trebuie sa reduc viteza la fiecare zona de pietris. Gasesc si-un loc de baut bere rece. Picura cand si cand, dar nu ma deranjeaza – ma racoreste.

Mi-aduc aminte ca am scris un mail unuia din bloggerii de succes din Romania, care a facut un oarece traseu meserias (e scris pe-acolo); imi pare rau ca nu a dat ceva detalii tehnice, traseul e mama lui! Coincide – partial – cu ce-am de gand sa fac la anul. Interesant e faptul ca tipul asta s-a antrenat doar cateva saptamani inainte; bine, si faptul ca alearga cat-de-cat cu airsoftu` il ajuta. Plm, daca e sa vrei, izbandesti. Bravo, ma!

Forja in continuare. Apreciez ochiometric o constanta de 30 kmh. Dar..nu pot zice ca ma grabesc; opresc ici colo, fac poze, mananc cate-un mar… ba chiar eliberez din greaua tiranie a ograzii cateva gutui. Sunt inca verzi, dar au un gust dumnezeiesc.

Inca o bere la Odobesti. Vreau sa vad acum cat pot sa obtin pe distanta asta de 10 km pana la Focsani, declinatie de aprox. 3 grade.

20 minute pana la bar! Medie de 34kmh, cu tot cu oras. Prestez despre inca un bere si o sterg la odihna.

Dammit, am scris o gramada despre un drum de saptej’ de kilometri.

Si I. s-a suparat pe mine, Romania e pe cale sa ia bataie (am zis eu 3-1 pentru Franta, dar mai stii?), nu mai e Timisoreana (ba, astia de la Ursus, da’ la cata bere va beau, nu sponsorizati si voi un drum prin Ardeal?), ba am mai auzit si ca ar fi fatat pisica maica-mii trei catei morti. O fi de la luna plina.

Ma duc s-o bat pe vecina.

Printre indieni de Bahne si curve venite din Italia (e una tatuata aici, aratand pe fata  toti kilometrii de cuc care s-au abatut asupra ei … dar poate o fi expert in marketing, mai stii? ca asa se inseala omu`), band o bere la halba rece si gustoasa, m’apuc sa explic de ce n-am stat eu acasa azi, sa nu fac nimic – ca doar de-aia e weekend.

Ca ma sunase George (ol’ good George!) sa mergem la Lepsa. Traseu pe care-l face el de mai multe ori pe an, nu ca mine, cel mult odata. Ori, cum anul asta nu facusem, zic… hai. Sambata nu avea sa aduca nimic spectaculos, oricum.

Plecam dimineata la 9 (nu zabovisem prea mult in club cu o noapte inainte, era oricum dampulea p’acolo, etc – eram odihnit); vreme excelenta (avea sa o tina toata ziua) (iar au trecut indienii pe langa mine; ce dracu’ pentru cateva masini de poker ii acepta patronul sa vina aici, sa fiu nevoit sa-i vad pe-aici toata ziua… ), fara vant. Nu mi-am luat vitezometrul la mine – una, pentru ca avea oricum George GPS ala meserias si-al doilea pentru ca l-am uitat acasa… (later edit: l-am montat aseara, dar vorba francezilor, se foutu!)

Dam lejer la pedale, de incalzire, pana la Vitanesti; bunica-mea  e mai vioaie ca oricand, ne face capul toaca – dar e bine ca o mai vad – se intampla rar.

Incepe distractia. Urcus la Vidra, subtire de vara. Urcus la Valea Sarii, 3 km. Genunchiul drept ma sacaie, e un punct dureros acolo, probabil un ligament.

Prima pauza, Barsesti. Magazin satesc. Bere rece. Infiletez rapid doua bucati, de hidratare (la asemenea drum, mare minune sa ai nevoie de a urina), apoi alimentam animalu` ala de roade stomacul. Nu vreau sa risc sa patesc ca data trecuta, cand lipsa de energie era sa ma doboare.

Tulnici. Acuma i’atuncea! Urcus de 5 km, drum distrus (abia il repara). Bicicleta rezista, energie e, dar… sunt lent. George e mult mai antrenat, si merge deseori mult in fata. Descopar ca nu e sanatos sa merg – cum eram obisnuit – foarte repede prin curbe, la coborare: cauciucurile originale Schwalbe se apropie de varsta de pensionare (maine le montez pe alea noi, Maxxis), roata din spate cam aluneca la viteze mari, mi-e teama sa nu pierd controlul si sa ma duc in rape…

Tabara Galaciuc. 720 metri altitudine (si Focsaniul e la 30). E plin de masini grele, se repara drumul; plin de italieni cu basini in creieri (astia cred ca si-au cumparat dreptul de a fi niste dobitoci cu ceilalti participanti in trafic prin banii adusi in tara, dar raman aceeasi dobitoci care pasteau vaca in urma cu nu mai mult de 5 ani; oricum, ii salut pe majoritatea cu traditionalul “muie!”, racnit din toata inima) si de indivizi cu vile la Lepsa, din GL si BR.

Lepsa. Drumul a fost destul de greu pana acum, dar la intoarcere pare ca va fi floare la ureche. Tragem un scurt traseu prin Cheile Tisitei – spectacular! Ar trebui sa incerc un traseu mixt aici, sa vin cu bicicleta si cortul, apoi sa aloc o zi intreaga unei excursii de 10-12 km prin defileu. Cautam apoi un restaurant, as manca o ciorba – dar nu e nimic pe-aici. Recurgem la metoda autoservirii, pe o terasa mica, unde si facem o pauza (principala,zic) de 30′ de odihna.

Hai acasa, zic. E 16.30, mai mult ca sigur facem ultimii 20 km in noapte. Urcus lejer inapoi la Galaciuc – 140m diferenta de nivel in 9 km! Coborarea pantei lungi de 5km insa nu e rapida, cum ma asteptam – pana la urma, vreau sa ma intorc acasa cu bicicleta, nu cu vreo ocazie. Poate la anul va fi gata drumul asta.

Oprim brusc la o benzinarie imediat dupa terminarea coborasului, in zona de platou; am vazut patru pizdulici la o masa, vreau sa studiez mai indeaproape.

OOOOOOOO DAAAAAAAAA! Pitipoance de Tulnici! Mama lor, in suc propriu!

Probabil venite in vacanta la bunici, tineau cu tot dinadinsul sa arate cum ca ele nu sunt de ici-colea, ci tocma d’an Capitala (sau Focsani, cel mai sigur). Imbracate de bal, comentau la adresa indivizilor pe bicicleta (le-as fi dat sa comenteze si despre altele, dar nu varsta lor – cat jumatate din a mea – era o problema; – timpul insa era. Mai observam ce si cum la ele, cum se pregateau de disco si de alte-alea (Tulnici e recunoscut pentru cluburile de fite, care bat la cur lejer pe alea din Bucale). Ei, si vine una si mai si, cu empetrei, manele in telefon si pantofi cu toc, intra in benzinarie (2 km de sat) si ia un pachet de tigari, plecand mai apoi la marele stil, de parca era pe vreun bulevard de lux… Asta e, s-a stricat dracului si zona asta.

Dupa Tulnici, la vreo 200 de metri de pod in aval, doua perechi de bastinasi isi spala masinile in rau. Comentarii? N-am. N-ar folosi la nimic.

Pedalam mai departe. Urcusuri minime, fara probleme; se lasa seara, frigul se face simtit.

Vidra. George tine cu tot dinadinsul sa o ia pe sensul corect al podului in constructie (neasfaltat, zic, in constructie). Eu merg pe partea asfaltata, oricum era rosu din partea opusa si nu venea nici o masina.

Bad idea! Vad ca nu mai e in spatele meu, si aud telefonul. E George – a facut pana. Damn!

Continuam pana la km 30 (pana la Focsani), dar nu se mai poate mai departe. George isi suna ‘salvarea’, eu continui. Mai opresc vreo 15 minute la bunica-mea, sa rezolv cu ceva antiinflamator pentru genunchi, si apoi izbandesc pana la Focsani, cu o medie orara de 33kmh.

Din pacate, la Club Life nu mai e nimeni cu care sa beau o bere. Decat indieni. Si cu astia n-as bea nimic. Le-as da sa bea.

Gaz!

Date despre traseu, ca tot am uitat aseara: 150km (+/- 1),  diferenta de nivel aprox. 700 m (cu oscilatii intre 500 si 250, de doua ori), timp de pedalat efectiv 5h la dus, 4h intors, viteza maxima pe undeva la 50 kmh, viteza medie poate fi calculata de oricine merge in ciclul secundar de scoala. Mai precis, exista aici informatii detaliate - cel putin pana la pana lui George.

Sesiunea tine pentru mine - cu exceptia a 3 luni pe an – tot anul. Avantaje si dezavantaje in a avea doua joburi…

Licentele se termina pe 13 iulie, dar pot face un efort sa plec pe 11 intr-o excursie la care ma gandesc de mult. Si-au anuntat participarea inca 4 doritori , dar nu ma gandeam sa plece mai mult de unul (eu )…pana la proba contrarie.

Una peste alta, afara de George – care are experienta necesara – ceilalti trei sunt absolut incepatori, ori n-au trecut de limitele a 40-50 km zilnic. Trebuia sa analizez problema metodic.

1. Razvan R. va pedala in Gran Canaria. probabil restul vietii, dupa cum zice el. As pedala si eu pe-acolo…
2. Gabi C. – testat pe-un traseu scurt, se pricepe binisor la mecanica, are forma fizica si douaj’de ani. Si ambitie. Va rezista. E cam delasator cateodata, i-am dat ca ‘lucrare de control’ sa-si aranjeze bicicleta (cea veche a mea).
3. Nicu

Ei, si-aici incepe distractia.

Ieri am planuit un traseu de 110 km, in scopuri de testat noua bicicleta la drum lung. Anume, Focsani-Hanu Conachi-Tecuci-Focsani. Simplu, fara urcusuri (doar 4-5 pasarele). In teorie, m-as fi descurcat in 7 ore. Dar … ce va face padawanul?
Start la ora 13.40. Mers usor, in limitele a 19-20km/h, pana la Hanu Conachi (40km). Oprire in Vulturu, pentru hidratare.
La Hanu, pauza de alimentare. Anume o ciorba de burta full options, mama ei!
Ploua. Nu foarte tare, dar suficient ca dupa primii 4 km sa fim complet uzi. La un moment dat, cam dupa 8 km de la Hanu se inteteste ploaia pentru 2 minute… ne adapostim. Continuam dupa ce se opreste (de tot) ploaia, intarziind doar 10 minute.
Nicu tremura, ii dau echipament de schimb. Il duc in ritm sustinut pana la Tecuci (31km), nelasandu-i decat o pauza de 3 minute pentru hidratare. Bicicleta noua se tine excelent, scartaie usor la frane dupa atata apa. Aia veche, ca de obicei, rezista ca un tanc rusesc.
Tecuci. Nicu e la limita la care vrea sa sune dupa ajutor. A picat testul pentru excursie.
Continuam pana la Tisita (20 km); preiau bicicleta veche, 7 kg in minus s-ar putea sa-l ajute sa continue ritmul. Nu vreau sa ne prinda noaptea pe europeana. Mai acord un plus de energie cu niste batoane de Snickers.
Ajungem in Focsani pe lumina, in timpul prevazut. Adica +1 ora fata de cat as fi facut singur. Nicu e rupt. Probabil va dormi doua zile. Intelege ca nu ar fi rezistat 4 zile a cate 80 km prin munti.

Datele traseului:
- distanta totala: 111.2 Km
- timp efectiv de pedalat: 5 ore 56:40 min
- viteza medie: 18.7Km/h
- viteza maxima 44.93Km/h
- timp total: 7 ore 50 min

Azi as fi vrut sa fac un traseu scurt, max. 80 km, dar ceva mai muntos. Insa sta sa ploua. IAR! Mai bine fac o revizie bicicletei…

In principiu, era vorba doar de un mizilic de 165km – asta daca socoteam si Focsani-Bolotesti, planuind sa fi “sarit” peste bucata asta si economisind astfel 25 km la dus, ramanand tot acolo peste noapte (bunici) – altfel distanta permitandu-mi sa parcurg traseul destul de lejer.

N-a fost sa fie asa. am plecat la 10.30 de-acasa, dar am ocolit pe la spital, pentru inevitabilul shot cu ATPA + antirabic, necesar in urma aventurilor de c’o seara inainte; evident, sfaturile medicului excludeau alcoolul (bine, fara bere…pot rezista), cafeaua (da? si oxidyne-ul nici n-are cofeina!) si statul in soare (no shit!).

Drumul pana la Bolotesti l-am facut in mod normal, adica pedaland… nicidecum vorba de salt cu vreo masina. Ajung acolo pe la 12, iar masa sumara de-am servit-o a adus un aport bunisor de calorii. Ulterior aveam sa vad ca insuficiente.

Plec inspre Vidra. Un bastinas ma indeamna catre drumul inspre Vizantea, uitandu-se la mine cu mila. Dupa 20 km de mers prin bolovani si praf, mi-am dat seama de ce. Vizantea…nu are drum judetean. E doar o ulita ceva mai lunga. Dar au drumuri comunale asfaltate-brici – nu ca asta m-ar fi ajutat cu ceva.

Bicicleta se comporta binisor. Franele, reglate la fix c’o zi inainte, tin de minune. Nu pot zice acelasi lucru despre roata din spate, care e descentrata cam tare. Dupa mersul prin Vizantea, oricum nu mai smteam vreo neregula.

Campuri. Apa curata, de fantana. Oameni binevoitori, o bastinasa mi-aduce o cana, sa pot bea ca oamenii de la fantana, nu din sticla cufundata in galeata. Drum excelent, fara gropi sau denivelari, o adevarata binecuvantare pentru curul si spatele meu, zdruncinate peste poate de cele doua ore din comuna precedenta.

Soveja. E deja ora 17, mi-e foame, dar nu gasesc nici un restaurant deschis. Sunt in intarziere cu cel putin doua ore, e sigur ca ma apuca noaptea pe drum. Nu-mi convine, dar am prevazut oricum posibilitatea asta, si am echipamentul necesar la mine.

Ma inscriu catre Lepsa, trebuie sa trec Coasa – pasul pe care il stiam destul de lejer. Incarc cu apa de la o vila (am baut mai bine de 6 litri de apa pe tot traseul, sa nu mai socotesc si berea – vreo 4), oamenii evident casca ochii cat cepele si ma intreaba daca-s sigur ca vreau sa fac asta. Sunt sigur, de ce as fi venit pana aici?

Coasa. Bestial! 7 km de urcat, jdamii de serpentine. Reusesc doar un km de pedalat, restul ii execut in maniera stramoseasca, mergand pe langa bicicleta. I-am injurat aluia de-a proiectat drumul toate neamurile, pana la a 7-a spita, dupa care am trecut la constructori, dupa care la aia de-ar fi trebuit sa-l tina in stare de functionare. Intr-un final, ajung pe culme, si presupun (gresit) ca mai recuperez din timp coborand; de unde atata? Drumul este distrus, am mare noroc de frane.

Lepsa. Multa taranime, majoritatea BR si GL. Manele, copii galagiosi, focuri, urlete, etc. Caut (din nou) un loc unde sa mananc, dar nu e nimic disponibil. Daca e restaurant, e inchiriat pentru nunti. Asadar… mai departe.

Energia mi-e la limita. E deja ora 20, mai am doar o ora de lumina. Trag tare sa ajung la Tulnici, presupun ca o sa gasesc acolo ceva deschis.

Intr-adevar, e un micro-market deschis. Mananc precum boschetarii, dar nu-mi pasa, fiecare aport de proteina e instant aproape asimilat de organism. Arzatoarele alea isi fac intr-adevar treaba.

Barsesti. Apoi Valea Sarii. Fiecare urcus e mai greu ca ala dinainte. Majoritatea le fac pe jos, pastrez energia pentru pedalat pe drum drept.

Noaptea prin padure. Echipamentul de noapte e montat, frigul m-a determinat sa imbrac si treningul. Insa nu ma incanta ideea de a merge la nesfarsit pe-acolo, accidente se pot intampla. Am doua posibilitati – una, sa sun dupa transport (fara rezultate, omul doarme si nu e cazul sa insist) sau sa incerc la ocazie. Insa nu va opri nici o masina, de ce ar face-o? Asa ca -oricum, nu foarte convins ca vreau ajutor – ma tarai usurel-usurel pana la Vidra. Pana la urma, am urcat la venire o gramada, pe undeva trebuia sa se compenseze – ceea ce se si intampla, avand cam 80% coboras.

La Vidra, vazand ca mai am doar 15km (pana la Bolotesti) si vlaga 0, recurg la un RedBull. Il tineam pentru ultima instanta si se pare ca acum era cel mai bun moment.

Si…isi face efectul. Brusc, am energie cat sa pedalez cu 25-30km/ora, in loc de 10-15. Ajung si-n fata casei bunicilor, dar…e 23 si ceva. De ce m-as opri? Am energie inca destula. Asadar…catre casa!

Preventiv, alimentez cu inca un RedBull, la o benzinarie. Chestie care ma face s’o tin in 30km/ora. Bucures ca am luna plina, imi zic c’o sa fie usor fara lumini (lanterna ramasese cam fara baterii). Ghinionul ma paste in continuare, pentru ca tocmai e eclipsa!

Nu conteaza. La ora 24 intru in oras. Si pentru ca ramasese destula energie (aveam ceva sange in sistemul meu cofeinic), am tras la Club Life, la o meritata bere rece.

Noaptea era inca la inceput. Pentru ca primesc un telefon, care ma pune pe ganduri: oare mai am energie si pentru altele?

Per total, datele sunt urmatoarele: 165Km +/- 5, 10 ore de pedalat, 2 ore de mers pe jos, o ora de pauza. Ceva poze sunt aici.

Februarie avu, finalmente, si cateva zile frumoase. De vineri incoa, temperaturi peste 15 grade…soare…treburi de-astea.
Iar azi, dupa insistente majore (soldate cu raspunsuri negative) din partea-mi catre amici sa cautam vreo terasa timpurie, am hotarat sa verific daca mai stiu ceva despre biciclete, si pedalat – in general.
Nimic spectaculos, desigur – dupa iarna in care n-am avut decat de crescut masa musculara (deaaaah!) si cu doar cateva zile de antrenament pentru picioare in toate lunile astea, nu mi-am planificat mai mult de douazeci de kilometri pentru un prim traseu. Daca aveam sa-mi vad umbra, ei bine, aveam sa mai stau inca sase saptamani degeaba’n casa… Asadar, dus-intors catre Odobesti, per total cam 22 Km.
Soare mult…cald…aroma de pamant… hameiul nu inflorise (am verificat asta pe drum), dar primavara era pe-acolo – una peste alta, am scos cam saizeci (scriu cu litere, sa para mai mult) de kilometri, ceea ce este mai mult decat ma asteptam dupa “anchilozarea” iernii. Odobesti – Jaristea (da, au un fel de “bar” in “centru” – de fapt, o bodega infecta, cu o populatie demna de mila) – Bolotesti (pe la bunici, daca tot eram in trecere) – Focsani. Aveam oarece febra musculara de dupa antrenamentul de vineri, insa a disparut dupa primii cinci km. Vant in fata, dar pe distante mici, bere (rece? probabil am fost singurul care a cerut) si un playlist ticsit de Dokken, Dio, Def Leppard si Dream Theater (ca am luat ce era la rand, cu “D” ) ), idee de caldura si transpiratie.. pare ca va fi un an bun, daca e sa judec dupa inceputuri.

Dimineata frumoasa… prognoza spunea ca asa o sa fie toata ziua.

N-aveam chef de filme. De stat in casa, etc. Ca ma framantam aiurea; imi trebuia ceva actiune.

Bicicleta. Imi zic, poate asta va fi ultima sansa de a mai face un traseu; si-apoi, aveam de gand sa fac traseul Valea Milcovului, pana la Nereju, apoi sa trec prin Paltin, pana la Naruja, coborand pe Valea Putnei. Singur parca nu merge, insa – si-l sun pe Gabi; pe post de ora 10.30, apare cam dupa vreo 40 de minute, echipat. Imi atrage atentia ca nu e prea antrenat -OK, si asa eram cu oarece febra de la antrenamentul pt. picioare executat cu o zi in urma – vom merge mai lejer.

Spre Odobesti, mai intai – vant usor, din fata-dreapta, insa se potoleste dupa ce intram mai inspre munte. Pauza la o bodega nenorocita de pe-acolo, pentru alimentare cu apa [da, si bere!] – unde un nene ne demonstreaza ce stie el presta despre acordeon si “Ce-mi vine sa mor diseara”… Gabi se plange deja de oboseala…nu e a buna; propun sa remediem traseul, sa-l scurtam – respectiv, de la Reghiu sa trecem direct spre Naruja, pe un drum judetean marcat pe hartile existente.

Ma simt in forma. Picioarele pistoneaza zdravan, genunchii nu ma supara deloc, poate o usoara intindere la lombari - de ieri, insa nerelevanta; afara e racoare, nu e de transpirat - sa tot pedalezi!

Pauzele devin din ce in ce mai dese; pana la Andreiasu facem cam trei ore si jumatate, asta in conditiile in care sunt doar vreo 50km! Cat pe ce sa intru intr-o remorca a unui camion, uitandu-ma dupa o fatuca de coborase mai devreme din cabina …

Pe langa noi trece un alt ciclist, pe un un MTB – aveam sa-l intalnim la Focul Viu: George, avand experienta destul de indelungata, chiar pe trasee lungi, si vazand destul din Vrancea, alege sa se intoarca alaturi de noi la Focsani. Bineinteles, renuntam la ideea de a continua pana la Nereju; sunt 45 Km in plus, iar ora e inaintata.

Coboram inapoi 5 Km, si facem stanga de la Reghiu, inspre Naruja. BAD IDEA!

Nu exista nici un drum judetean. Nici macar unul comunal! Este doar un fel de drum forestier, lung de aprox. 8 Km, direct prin albia paraului Reghiu. Miraculos, bicicleta mea rezista, chiar daca nu a fost facuta pentru offroad de genul “8 Km prin bolovani si apa”. Reusesc chiar sa nu iau vreo tranta in mal, ceea ce nu se poate spune si de bicicleta – parcata fiind regulamentar, saraca, n-a rezistat impulsului dat de cea a lui Gabi, culcandu-se usurel p’o parte, in garla!

Zona e o nebunie! Liniste, aer curat, apa e cristal. Din pacate, se insereaza – temperatura scade vertiginos. In jurul orei 18 ajungem la Naruja – ne trebuise mai mult de o ora sa parcurgem drumul forestier! La Valea Sarii putem observa cu neplacere ca frigul e marcat destul de clar de aburii din respiratie… E cazul sa grabim inspre casa, cu toate ca ne dam seama ca vom ajunge pe intuneric.

Care intuneric cade pe la Vidra. Macar trecusem de ce era mai greu – pante de 500-700 metri, serpentine, etc. Luam un ultim R&R la KM25, si pornim catre casa, prin bezna.

Beneficiem de luna destul de puternica, reusind sa avem vizibilitate suficienta pentru a nimeri drumul, dar insuficienta pentru a nu nimeri gropile plasate strategic in asfalt . Avem o mare bafta de drumul proaspat refacut, intre Bolotesti si Focsani, ce ne permite o accelerare a ritmului – chiar in conditiile in care nicunul dintre noi nu detine semnalizare regulamentara.

Ajungem in Focsani pe la 22 si ceva… Fotografiile de la Gabi aveam sa le iau a doua zi, dupa ce el a reusit sa se dezmorteasca [declinase politicos o invitatie de a repeta isprava, pana la Dalhauti, venita de la George].

In alta ordine de idei, cam astea au fost caracteristicile traseului: lungime totala, 115.9Km; viteza medie, 15,7Km/h; timp total de rulare, aprox. 7 ore si jumatate [tocmai am constatat ca am resetat vitezometrul, asa ca scriu din amintiri]… Partea de offroad mi-a cam solicitat peste masura genunchii si coatele, dar nimic atat de rau incat sa nu se remedieze pana a doua zi.  A, si sa nu uit – oboseala totala nu a fost atat de mare, incat sa nu-mi permita o iesire de bere, pana pe la cinci dimineata – cu un alt prieten, ne-ciclist, dar insetat – pe traseu accidentat: Dogan-Uniq-Harlem-Dario-Majestic… )